A sunkissed world

31 Jul, 2015

Stai aici

Posted by: sunkissed In: Scrieri

Stai aici și asculți.

Noapea vine tiptil

și nimeni

nu mai aduce nimănui ramuri de măslin.

Pustiul se vede în gesturile mici.

Stai aici și privești.

Imperiile cad iar,

fir-ar să fie,

și nu e niciun reporter prin jur.

Greierii își ies din minți când e război.

Stai aici și atinge-mă.

O să vină toamna împăciuitoare

în care o să știm cum să luptăm.

Acum nu-i loc și de asta.

 

(toată lumea ca o oaste idioată, care nici nu mai știe pentru ce capitulează într-un fel sau altul, apoi nu mai prididește să ascundă armele).

 

 

Share this: Twitter | Facebook
Tags:

14 Jul, 2015

Socoteala de acasă

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor|Eu cu mine

Cum socoteala de acasă a turistului nu prea se potrivește cu realitățile companiilor de zbor, m-am trezit cu Scoția amânată pentru la anu’ și cu o nouă vacanță ce va să vie, taman în cele mai neașteptate locuri: Elveția, Franța și Germania.

Enfin, aia să fie problema, că nu văd kilturi anul ăsta.

Chiar aia să fie problema.

În ultimul timp s-au aglomerat atâtea, că am cam uitat unele chestii deosebit de importante despre mine și alții.

Am ajuns în schimb prinsă în șirul ăsta oribil al muncii în advertising: ppt-uri, idei, strategii, aoleu-uri și vai-de-noi-uri – senzația aia că ești foarte important când, de fapt, ești cam cât o muscă pe un geam, în marea schemă a lucrurilor.

Și chestia asta nu-mi place și vreau ca la 30 să-mi fie un pic altfel. În niciun caz cum mi-a fost săptămânile astea. Altfel. Mai aerisit. Mai deschis așa, cumva.

Am nevoie de vacanța asta, știu, am mai zis, știu, mă repet. Și OMG mai am atât de puțin până la 30. Mă panichez pe hârtie, că, de fapt, cred că sunt… resemnată. Da, știu că age is just a number. Super. Cunosc că alte lucruri sunt mai importante. Dar vedeți voi, eu cu aceste *alte lucruri* am niște chestii de rezolvat. Îmi trebuie o zi, două în care mă pot apleca asupra lor. Am nevoie să mă uit în oglindă și să înțeleg. Băi, am nevoie de poezie, aia e. Mi-e tare greu să mai citesc, nu mă mai pot pierde în povești. Lirismul e o chestie îndepărtată – cine naiba are timp de așa ceva când Lucrează în Publicitate?

Dar o scot eu la capăt. Cumva, dacă am învățat ceva despre mine în ăștia 29 de ani și 11 luni, e că sunt pricepută la asta.

Share this: Twitter | Facebook

02 Jul, 2015

Și mai am o lună

Posted by: sunkissed In: Gânduri în corabie

Număr cu sfințenie zilele până la plecarea mea în Scoția de parcă aș putea găsi o cale prin care să le fac să pară mai puține. Dar ca într-un film sci-fi, ele par că se lungesc din ce în ce, spre marea mea disperare.

Nu știu de ce am așa nevoie de o evadare. Să fie pentru că obosesc mai repede, din cauza tiroidei? Să fie pentru că sunt epuizată de la muncă? Să fie pentru că mai am o lună și 4 zile până când împlinesc 30 de ani și vârsta asta mă obosește a priori? Să fie pentru că am lansat cartea  și mi se pare uneori că am făcut fie prea mult, fie prea puțin? Să fie toate astea îngrămădite în mine, iar eu sunt doar un om mic?

Mă strânge vara de mâna dreaptă, mă așteaptă marea, mă învălui în vise, mai am puțin de tot și plec să văd locuri despre care am citit când eram mică. Mai am puțin și rucsacul îmi va deveni, iar, bun prieten. Mai e un pic până când singura grijă va fi să-mi leg șireturile bine, să mă dau cu loțiune de protecție solară, să beau a patra cafea și să uit de unde am plecat, doar un pic.

Mă obosesc locurile astea, cred. Aș migra ca o pasăre, juma’ de an pe te-miri-unde, doar-doar aș regăsi ceva din mine, un spirit liric pe care l-am înstrăinat, un fel de-a face lucrurile care îmi părea mai bun, putința de a visa ca înainte, ca demult, ca ieri.

Share this: Twitter | Facebook

16 Jun, 2015

Dimineți de vară

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor|Eu cu mine

Miroase a tei și a luna iunie. E cald, e foarte cald, îți sfârâie mintea de cât e de cald. Ce e mai grav, îți sfârâie tălpile a plecare. A regăsire. Vrei să bați drumuri, să te abați de la ceea ce faci constant, zi de zi de zi, ca o glumă proastă, ca un vis de care nu știi foarte clar dacă îți place sau nu. Vrei să pleci, să fugi, pare așa bine uneori să faci asta, măcar două-trei săptămâni sau chiar o viață.

Pe stradă se aude mașina cu înghețată.

Când eram mică, iubeam să mănânc înghețată de la Moșul cu Înghețată. Era un domn foarte în vârstă – sau așa mi se părea mie, mică fiind – care venea zilnic la grădinița mea cu o mică combină plină de înghețată făcută de el – grea, untoasă, vanilată, gust de copilărie. Mă luptam cu bunica mea să-mi ia câte o cupă și rar primeam – să nu răcesc, să nu fac roșu în gât și tot așa. Dar și când primeam… era cea mai frumoasă zi, cel mai bun gust. Atunci am învățat că lucrurile ce vin rar sunt, uneori, mai bune.

Mă uimește că încă de atunci știam că o să-mi fie dor de Moșul cu Înghețată. Și așa a fost. Acum e mort, la fel și fata lui, Zulfia, pe care nu am cunoscut-o niciodată, dar al cărui nume mi-a rămas în minte ca o coordonată geografică. Ca în povești, am auzit că era neasemuit de frumoasă. Am trecut cândva pe lângă casa lui, a lor – o casă mică, acum dărăpănată, departe tare de locul unde venea el cu înghețata, pe jos, zi de zi. M-am uitat la ea și, cu ochii mei de copil, am văzut-o exact ca pe un castel de înghețată, un templu al unor zile bune, frumoase, un tărâm magic locuit de un bătrân care făcea înghețată, zi de zi, cu fata lui frumoasă, Zulfia, pentru zeci de copii luminoși și gălăgioși.

Uneori știi exact ce momente îți rămân în minte și vor sta acolo toată viața. Uneori știi, simți și toată vara ți-e impregnată de mirosul și gustul lor greu, untos, vanilat.

Share this: Twitter | Facebook

29 May, 2015

Gândești prea mult

Posted by: sunkissed In: Scrieri

„Gândești prea mult”, mi-ai zis.

Eram în lanul de grâu, la apus, ne imaginam cicade.

Era aproape vară sau trecut de toamnă.

Era vânt și mirosea a nori plânși.

Aproape că-i puteam atinge cu mâna, dacă voiam.

Între noi se înfigea îndoiala, înghesuindu-se ca un copil speriat de furtună în patul părinților.

Știam că nu o simți. Niciodată n-ai simțit ce n-ai vrut

și poate de-aia eram fascinată – că ai vrut să simți tot iureșul tăcut dintre noi.

„Gândești prea mult” – ai repetat de parcă voiai să faci din cuvinte, pickhammer.

Nu am răspuns. Eram ocupată să număr cântecele din jur,

să-mi număr tăcerile, firele de păr crescute de când te cunoșteam,

să-mi număr felurile în care am crescut, ca o caracatiță, pe dinăuntru,

clipele în care am explodat ca o supernova pentru a naște noi universuri

- deși nu mă pricep deloc la spațiul cosmic, deci dracu’ știe ce soi de univers am putut să coc.

Poate că ai dreptate. Poate gândesc prea mult.

Poate mă blochez prea mult în nori și-n numărat.

„Ai dreptate.”

Share this: Twitter | Facebook
Tags:

26 May, 2015

So I went to Dublin

Posted by: sunkissed In: Gânduri în corabie

Aveam de mult un ghimpe în coaste și el se numea Dublin. Dintr-un motiv care îmi scapă, nu am reușit să ajung acolo până acum. Dar pentru că sunt aproape de a împlini 30 de ani și am o listă de chestii pe care trebuie să le fac până atunci, am zis să pun asta pe listă și să o și bifez.

Zis și făcut, în februarie am luat biletele de avion și dusă am fost.

N-am să fac un ghid de călătorie clasic, pentru că nu a fost o călătorie clasică. N-am avut chef de ghiduri, de planuri, de to do-uri, de must-do-uri. N-am avut poftă de hartă, ci de a trăi zilele astea fix așa cum mi-am dorit. Și eu zic că a fost mai bine, pentru că:

- m-am pierdut pe străzi, prin zâmbetele oamenilor – nimeni nu părea apăsat, împovărat, obosit. Pretutindeni aveam de-a face numai cu o voie bună ce s-a dovedit a fi absolut contagioasă.

- am ajuns în Howth și am urcat pe stânci, de unde mi-am clătit ochii cu cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut din Portugalia încoace. Marea, liniștea, pescărușii, stâncile. Te lovesc toate în plexul solar, ca niște amintiri din altă viață, mai simplă.

- am băut bere și m-am bucurat de plăcerile simple, deloc sofisticate, ale vieții. De-asta îmi place mie berea. Berea neagră – porter și stout, IPA, bere blondă, bere cu aromă de vară și de lipsă de griji.

- m-am lăsat arsă de soare – da, da, chiar în Irlanda –  și mi-am amintit cum e să fii expus.

- am mers cu bicicleta așa cum nu am mers niciodată în București (logic) – frumos, fără teamă, fără claxoane și mai ales pe pistă.

Am ajuns înapoi acasă cu credința că unii din noi se  chinuie mai mult aici decât trebuie. Din felul ăsta balcanic întortocheat și complicat de a trăi și de a vedea lucrurile s-au născut multe lucruri bune în mine. Doar că am obosit. Și când am obosit, pun traista în spinare și plec. Având în vedere câte excursii am pregătit anul ăsta, cred că am obosit tare.

Share this: Twitter | Facebook

20 May, 2015

Lumea e mare…

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor

…iar eu fac cum fac și migrez mereu spre aceleași locuri.

Azi de dimineață m-a luat durerea de cap de fericire. Am uitat să respir pentru câteva clipe, când mi-am dat seama că anul ăsta mă întorc în Veneția. Locul unde am împlinit 25 de ani și mi-am dat seama că timpul e relativ. Locul unde m-am pierdut pe străzi și nici că mi-a păsat. Locul unde am descoperit un fel de a trăi care mi-e drag până la lacrimi, locul unde am descoperit cum e să te înconjoare atâta frumusețe în ruine, încât și tu, pic cu pic, te nărui puțin.

Mi-era dor de Veneția și nu știam. Mi-era dor de cafelele parfumate, de visele venețiene, de mirosul de vechi, de inundații, de ploi pe care le privești printr-un pahar de vin. Aștept mai mult de cele două zile în Veneția din final de noiembrie decât toate celelalte excursii, adunate. Și mi-e ciudă, cumva, că n-am știut cât îmi e de dor.

Dar cumva zilele astea mi s-a arătat că uneori lucrurile chiar se petrec când trebuie, nu când le aștepți tu. Așa că ce-mi rămâne de făcut acum e să mă bucur de așteptare și-atât.

Iaca ce-am scris despre Veneția acum 5 ani: Bella Venezia

Share this: Twitter | Facebook

13 May, 2015

Concepte

Posted by: sunkissed In: Eu cu mine

Uneori te tot învârți printre concepte: prietenie, apropiere, dragoste, încredere. Alteori nu ai nevoie decât de un umăr puternic și prezent.

Realitățile noastre sunt așa de diferite. Și e așa de bine. Chestia asta obișnuia să-mi smulgă toată răbdarea. Eram diavolul tazmanian, învârtindu-mă printre viziuni diverse și enervându-mă de fiecare dată. Numai că dușmanul meu cel mai mare, timpul, a decis cum-necum să cadă la pace cu mine și mi-a adus în dar răbdarea.

Mă regăsesc acum oarecum înduioșată de diferențele dintre oameni. Ba chiar mult prea empatică. Se poate ca asta să-ți pună piedici serioase – oho, și încă cum. Se poate să te trezești că nu poți să iei partea nimănui, deși ar fi cazul. Sau că n-ai păreri bătute în cuie și ferme. Sau că preferi conceptele realităților.

Pacea mea cu timpul mă cam sperie. E ca liniștea dinaintea furtunii.

Share this: Twitter | Facebook

08 May, 2015

Se lansează A opta povestire fără titlu.

Posted by: sunkissed In: Eu cu mine

Mi se pare că trăiesc un vis frumos. Nu mi se pare, chiar așa e. Să-ți poți publica prima carte e chiar un vis și am fost o norocoasă că am putut să o fac.

Lansarea e chiar diseară și eu mă regăsesc, ca de obicei, într-un mic impas. Anume că nu știu ce să spun. Știu ce vreau să transmit, ceea ce deja e mare lucru, dar nu știu ce o să spun.

Probabil că voi aminti despre importanța poveștilor în viața noastră. Despre cât de important este să privești totul cu ochi mari și curioși, tot timpul, chiar și când viața vine și-ți pune piedică. Despre cum nu trebuie să ne lăsăm pradă banalului și obișnuinței, două animăluțe care s-au obișnuit să trăiască pe lângă casa omului și să fie total nesuferite.

Probabil că voi povesti despre cum am găsit eu în sertarul biroului tatălui meu o povestire care a inspirat tot drumul ăsta. Despre cum cred că poveștile ne leagă, prin simplul fapt că mie mi s-a arătat asta atunci când am găsit povestea și am continuat-o și am introdus-o în carte.

Probabil că o să spun că îmi doresc ca toți oamenii să poată trăi, zi de zi, o poveste. Mini, maxi, nu contează. Doar să o trăiască și să deschidă bine ochii și inima.

Probabil că nu voi spune nimic din toate astea. Pentru că uneori cele mai frumoase povești sunt cele ce sunt neprevăzute.

 

 

Share this: Twitter | Facebook

24 Apr, 2015

O-bo-sea-lă

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor|Eu cu mine

Știi că ești tare obosit dacă verifici înainte pe net cum se silabisește oboseală, de frică să nu dai vreo gherlă tocmai onlain.

Da. Oboseala asta uneori pare un monstru cu 8 picioare, patru mâini, două capete și-o singură pălărie. Oricând crezi că i-ai dat de cap, te lovește, mișelește, pe la spate. Sau, râzând ca un copil care a făcut o prostie, îți pune piedică exact când mergi, țanțoș, pe stradă, fericit nevoie-mare că ți-ai băut cafeaua și îți stă părul bine.

Oboseala e șmecheră. Știe când n-ai nevoie de ea și parcă tocmai atunci se înființează la ușa ta cu un buchet de flori. Din astea, calmante: lavandă, mușețel, etîcî. Și exact când ai chef să cucerești lumea și-ți iei arma și platoșa, micuța vine și ți le dă jos, făcând din tine o plăcintă umană care nu vrea altceva decât să doarmă.

Și uite-așa trec zilele, cu spaima în sân să nu te printă Oboseala întocmai când n-ar fi cazul. Te uiți în dreapta, în stânga, sus și jos, faci o cruce, scuipi în sân și te rogi măcar să apuci să treci strada. Pas cu pas, gând cu gând, că mai e mult până departe și Oboseala știe a aștepta, a pândi, a cere și a complota.

Share this: Twitter | Facebook
Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

August 2015
M T W T F S S
« Jul    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki