A sunkissed world

20 Aug, 2015

Când firul de ață e transparent

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor

Sunt unele seri în care pătura ți-e aliat. Împreună faceți un fort și numărați pe degete vara care tocmai pare că a trecut. Sunteți gata de orice provocare, atâta timp cât ea nu presupune a vă ridica din pat. Sunteți împreună un ghem de lână și melancole, adunat la un loc cu japca de anotimpurile care se joacă cu voi.

În timpul în care unii din noi își caută cizmele prin dulap de parcă s-au pornit în căutarea Atlantidei, alții caută un Sens și un Rost. pretențios și bombastic, da, poate și puțin inutil. Dar nu îi poți dicta omului ce să prioritizeze: cizmele sau Sensul. Până la urmă, căutăm ce simțim că ne trebuie mai mult. Poate că ăia care nu caută sensul l-au găsit, mai știi?

Nu știi. Tu și păturica, aliați într-un august care miroase prea tare și înțepător a octombrie. Nici nu mai știi ce să mai cauți. Visele din primăvară, anii trecuți, regretele, gândurile negre, prietenii pierduți, cărțile citite și – vai! – uitate, scrierile neîncepute, visele cu idei, ideile cu vise, deserturile preferate, lumina din alții sau doar niște biscuiți simpli, fără zahăr sau înlocuitori. Toate-s greu de găsit și nu e de mirare că renunți.

Adormi, făcut pachet cu păturica, sub zumzetul odihnitor al unui film de Hitchcock. La final te trezești transpirat într-un ultim strigăt, apoi: FIN. Te poți muta pe partea cealaltă. Poate mâine găsești ceva. Măcar puțin chef de a pune spațiu între tine și păturică. Depinde de cât de udă ți-e umbrela și mâine.

Share this: Twitter | Facebook

14 Aug, 2015

Mai stai nițel

Posted by: sunkissed In: Eu cu mine|Gânduri în corabie|If only

Sunt veri și sunt veri.

Sunt veri ce nu se mai sfârșesc.

Asta nu e una din ele.

Sunt multe grade în aer. Sunt mulți oameni transpirați și nervoși. Sunt multe pălării purtate cu mândria cu care alții își poartă CV-ul.

Și totuși, miroase a sfârșeală. Mereu, după 10 august, miroase așa, a frunze uscate, a renunțare, a lipsa chefului de a mai încerca.

August ne dă drumul spre o toamnă mult prea plină pentru niște oameni deja obosiți.

Încep să mă simt ca atunci, când se termină o mare iubire: pârjolită, secătuită, complet dezinteresată de cafeaua de mâine.

Și de-aia zic, măi, vară: mai stai. Mai stai cât să mai povestim un pic. Nu cred că e locul între noi de uși închise. Nu cred că e vremea să-mi pun un pulover pe mine. Nu cred că sandalele vor să se ascundă în cutiile luate special pentru ele – oricât de frumoase, sunt tot niște închisori ale plimbărilor fără griji.

Mai stai un pic, dar fii mai domoală. Ai făcut ce-ai vrut în astea două luni jumate. Mai ascultă și de alții, ce zici?

Mai ascultă la o limonadă, la o bere rece, la o ploaie de stele, la un dezmăț cu pepeni rotofei și zemoși. Mai stai. Mai sunt o grămadă de lucruri bune de încercat.

Share this: Twitter | Facebook

06 Aug, 2015

30

Posted by: sunkissed In: Eu cu mine

Azi am 30 de ani și am:

- cel puțin 30 de momente movie-like în trecutul meu;

- cel puțin încă 30 de planuri mărețe;

- cel puțin 30 de săruturi pe care le simt de parcă ar fi azi;

- cel puțin 30 de vise care așteaptă să le visez;

- cel puțin 30 de oameni ale căror fețe le-aș recunoaște oriunde.

 

Am crezut că o să fiu tristă că îmbătrânesc, ca o femeie vanitoasă.

Dar de fapt, mă bucur că trăiesc așa, ca un om frumos ce am vrut mereu să fiu.

Mai am mult până departe.

Dar nu totul se măsoară în ani.

Acum știu.

 

Soundtrack.

Share this: Twitter | Facebook

31 Jul, 2015

Stai aici

Posted by: sunkissed In: Scrieri

Stai aici și asculți.

Noapea vine tiptil

și nimeni

nu mai aduce nimănui ramuri de măslin.

Pustiul se vede în gesturile mici.

Stai aici și privești.

Imperiile cad iar,

fir-ar să fie,

și nu e niciun reporter prin jur.

Greierii își ies din minți când e război.

Stai aici și atinge-mă.

O să vină toamna împăciuitoare

în care o să știm cum să luptăm.

Acum nu-i loc și de asta.

 

(toată lumea ca o oaste idioată, care nici nu mai știe pentru ce capitulează într-un fel sau altul, apoi nu mai prididește să ascundă armele).

 

 

Share this: Twitter | Facebook
Tags:

14 Jul, 2015

Socoteala de acasă

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor|Eu cu mine

Cum socoteala de acasă a turistului nu prea se potrivește cu realitățile companiilor de zbor, m-am trezit cu Scoția amânată pentru la anu’ și cu o nouă vacanță ce va să vie, taman în cele mai neașteptate locuri: Elveția, Franța și Germania.

Enfin, aia să fie problema, că nu văd kilturi anul ăsta.

Chiar aia să fie problema.

În ultimul timp s-au aglomerat atâtea, că am cam uitat unele chestii deosebit de importante despre mine și alții.

Am ajuns în schimb prinsă în șirul ăsta oribil al muncii în advertising: ppt-uri, idei, strategii, aoleu-uri și vai-de-noi-uri – senzația aia că ești foarte important când, de fapt, ești cam cât o muscă pe un geam, în marea schemă a lucrurilor.

Și chestia asta nu-mi place și vreau ca la 30 să-mi fie un pic altfel. În niciun caz cum mi-a fost săptămânile astea. Altfel. Mai aerisit. Mai deschis așa, cumva.

Am nevoie de vacanța asta, știu, am mai zis, știu, mă repet. Și OMG mai am atât de puțin până la 30. Mă panichez pe hârtie, că, de fapt, cred că sunt… resemnată. Da, știu că age is just a number. Super. Cunosc că alte lucruri sunt mai importante. Dar vedeți voi, eu cu aceste *alte lucruri* am niște chestii de rezolvat. Îmi trebuie o zi, două în care mă pot apleca asupra lor. Am nevoie să mă uit în oglindă și să înțeleg. Băi, am nevoie de poezie, aia e. Mi-e tare greu să mai citesc, nu mă mai pot pierde în povești. Lirismul e o chestie îndepărtată – cine naiba are timp de așa ceva când Lucrează în Publicitate?

Dar o scot eu la capăt. Cumva, dacă am învățat ceva despre mine în ăștia 29 de ani și 11 luni, e că sunt pricepută la asta.

Share this: Twitter | Facebook

02 Jul, 2015

Și mai am o lună

Posted by: sunkissed In: Gânduri în corabie

Număr cu sfințenie zilele până la plecarea mea în Scoția de parcă aș putea găsi o cale prin care să le fac să pară mai puține. Dar ca într-un film sci-fi, ele par că se lungesc din ce în ce, spre marea mea disperare.

Nu știu de ce am așa nevoie de o evadare. Să fie pentru că obosesc mai repede, din cauza tiroidei? Să fie pentru că sunt epuizată de la muncă? Să fie pentru că mai am o lună și 4 zile până când împlinesc 30 de ani și vârsta asta mă obosește a priori? Să fie pentru că am lansat cartea  și mi se pare uneori că am făcut fie prea mult, fie prea puțin? Să fie toate astea îngrămădite în mine, iar eu sunt doar un om mic?

Mă strânge vara de mâna dreaptă, mă așteaptă marea, mă învălui în vise, mai am puțin de tot și plec să văd locuri despre care am citit când eram mică. Mai am puțin și rucsacul îmi va deveni, iar, bun prieten. Mai e un pic până când singura grijă va fi să-mi leg șireturile bine, să mă dau cu loțiune de protecție solară, să beau a patra cafea și să uit de unde am plecat, doar un pic.

Mă obosesc locurile astea, cred. Aș migra ca o pasăre, juma’ de an pe te-miri-unde, doar-doar aș regăsi ceva din mine, un spirit liric pe care l-am înstrăinat, un fel de-a face lucrurile care îmi părea mai bun, putința de a visa ca înainte, ca demult, ca ieri.

Share this: Twitter | Facebook

16 Jun, 2015

Dimineți de vară

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor|Eu cu mine

Miroase a tei și a luna iunie. E cald, e foarte cald, îți sfârâie mintea de cât e de cald. Ce e mai grav, îți sfârâie tălpile a plecare. A regăsire. Vrei să bați drumuri, să te abați de la ceea ce faci constant, zi de zi de zi, ca o glumă proastă, ca un vis de care nu știi foarte clar dacă îți place sau nu. Vrei să pleci, să fugi, pare așa bine uneori să faci asta, măcar două-trei săptămâni sau chiar o viață.

Pe stradă se aude mașina cu înghețată.

Când eram mică, iubeam să mănânc înghețată de la Moșul cu Înghețată. Era un domn foarte în vârstă – sau așa mi se părea mie, mică fiind – care venea zilnic la grădinița mea cu o mică combină plină de înghețată făcută de el – grea, untoasă, vanilată, gust de copilărie. Mă luptam cu bunica mea să-mi ia câte o cupă și rar primeam – să nu răcesc, să nu fac roșu în gât și tot așa. Dar și când primeam… era cea mai frumoasă zi, cel mai bun gust. Atunci am învățat că lucrurile ce vin rar sunt, uneori, mai bune.

Mă uimește că încă de atunci știam că o să-mi fie dor de Moșul cu Înghețată. Și așa a fost. Acum e mort, la fel și fata lui, Zulfia, pe care nu am cunoscut-o niciodată, dar al cărui nume mi-a rămas în minte ca o coordonată geografică. Ca în povești, am auzit că era neasemuit de frumoasă. Am trecut cândva pe lângă casa lui, a lor – o casă mică, acum dărăpănată, departe tare de locul unde venea el cu înghețata, pe jos, zi de zi. M-am uitat la ea și, cu ochii mei de copil, am văzut-o exact ca pe un castel de înghețată, un templu al unor zile bune, frumoase, un tărâm magic locuit de un bătrân care făcea înghețată, zi de zi, cu fata lui frumoasă, Zulfia, pentru zeci de copii luminoși și gălăgioși.

Uneori știi exact ce momente îți rămân în minte și vor sta acolo toată viața. Uneori știi, simți și toată vara ți-e impregnată de mirosul și gustul lor greu, untos, vanilat.

Share this: Twitter | Facebook

29 May, 2015

Gândești prea mult

Posted by: sunkissed In: Scrieri

„Gândești prea mult”, mi-ai zis.

Eram în lanul de grâu, la apus, ne imaginam cicade.

Era aproape vară sau trecut de toamnă.

Era vânt și mirosea a nori plânși.

Aproape că-i puteam atinge cu mâna, dacă voiam.

Între noi se înfigea îndoiala, înghesuindu-se ca un copil speriat de furtună în patul părinților.

Știam că nu o simți. Niciodată n-ai simțit ce n-ai vrut

și poate de-aia eram fascinată – că ai vrut să simți tot iureșul tăcut dintre noi.

„Gândești prea mult” – ai repetat de parcă voiai să faci din cuvinte, pickhammer.

Nu am răspuns. Eram ocupată să număr cântecele din jur,

să-mi număr tăcerile, firele de păr crescute de când te cunoșteam,

să-mi număr felurile în care am crescut, ca o caracatiță, pe dinăuntru,

clipele în care am explodat ca o supernova pentru a naște noi universuri

- deși nu mă pricep deloc la spațiul cosmic, deci dracu’ știe ce soi de univers am putut să coc.

Poate că ai dreptate. Poate gândesc prea mult.

Poate mă blochez prea mult în nori și-n numărat.

„Ai dreptate.”

Share this: Twitter | Facebook
Tags:

26 May, 2015

So I went to Dublin

Posted by: sunkissed In: Gânduri în corabie

Aveam de mult un ghimpe în coaste și el se numea Dublin. Dintr-un motiv care îmi scapă, nu am reușit să ajung acolo până acum. Dar pentru că sunt aproape de a împlini 30 de ani și am o listă de chestii pe care trebuie să le fac până atunci, am zis să pun asta pe listă și să o și bifez.

Zis și făcut, în februarie am luat biletele de avion și dusă am fost.

N-am să fac un ghid de călătorie clasic, pentru că nu a fost o călătorie clasică. N-am avut chef de ghiduri, de planuri, de to do-uri, de must-do-uri. N-am avut poftă de hartă, ci de a trăi zilele astea fix așa cum mi-am dorit. Și eu zic că a fost mai bine, pentru că:

- m-am pierdut pe străzi, prin zâmbetele oamenilor – nimeni nu părea apăsat, împovărat, obosit. Pretutindeni aveam de-a face numai cu o voie bună ce s-a dovedit a fi absolut contagioasă.

- am ajuns în Howth și am urcat pe stânci, de unde mi-am clătit ochii cu cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut din Portugalia încoace. Marea, liniștea, pescărușii, stâncile. Te lovesc toate în plexul solar, ca niște amintiri din altă viață, mai simplă.

- am băut bere și m-am bucurat de plăcerile simple, deloc sofisticate, ale vieții. De-asta îmi place mie berea. Berea neagră – porter și stout, IPA, bere blondă, bere cu aromă de vară și de lipsă de griji.

- m-am lăsat arsă de soare – da, da, chiar în Irlanda –  și mi-am amintit cum e să fii expus.

- am mers cu bicicleta așa cum nu am mers niciodată în București (logic) – frumos, fără teamă, fără claxoane și mai ales pe pistă.

Am ajuns înapoi acasă cu credința că unii din noi se  chinuie mai mult aici decât trebuie. Din felul ăsta balcanic întortocheat și complicat de a trăi și de a vedea lucrurile s-au născut multe lucruri bune în mine. Doar că am obosit. Și când am obosit, pun traista în spinare și plec. Având în vedere câte excursii am pregătit anul ăsta, cred că am obosit tare.

Share this: Twitter | Facebook

20 May, 2015

Lumea e mare…

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor

…iar eu fac cum fac și migrez mereu spre aceleași locuri.

Azi de dimineață m-a luat durerea de cap de fericire. Am uitat să respir pentru câteva clipe, când mi-am dat seama că anul ăsta mă întorc în Veneția. Locul unde am împlinit 25 de ani și mi-am dat seama că timpul e relativ. Locul unde m-am pierdut pe străzi și nici că mi-a păsat. Locul unde am descoperit un fel de a trăi care mi-e drag până la lacrimi, locul unde am descoperit cum e să te înconjoare atâta frumusețe în ruine, încât și tu, pic cu pic, te nărui puțin.

Mi-era dor de Veneția și nu știam. Mi-era dor de cafelele parfumate, de visele venețiene, de mirosul de vechi, de inundații, de ploi pe care le privești printr-un pahar de vin. Aștept mai mult de cele două zile în Veneția din final de noiembrie decât toate celelalte excursii, adunate. Și mi-e ciudă, cumva, că n-am știut cât îmi e de dor.

Dar cumva zilele astea mi s-a arătat că uneori lucrurile chiar se petrec când trebuie, nu când le aștepți tu. Așa că ce-mi rămâne de făcut acum e să mă bucur de așteptare și-atât.

Iaca ce-am scris despre Veneția acum 5 ani: Bella Venezia

Share this: Twitter | Facebook
Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

August 2015
M T W T F S S
« Jul    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki