A sunkissed world

Lumini, multe lumini. Mese stranse, vanzari-record la pronto, oameni fericiti ca au pus ceva bun pe masa si musafirii au vazut ca sunt gazde bune, cateva frimituri pe covor stranse grabnic de aspiratorul fara oboseala, hartie de impachetat la gunoi – aia sifonata rau – si la pastrare, sus, in cutia de pe sifonier – aia care mai putea fi cat de cat salvata, ganduri razlete despre cui ar trebui sa i se paseze discret cadoul ala urat primit de la nu stiu ce matusa, saci nesfarsiti dusi la gunoi, brazi tristi care zac pe margine ghenei, asteptandu-si tragicul sfarsit in focul vreunui boschetar, preoti fericti ca si anul asta a mers bine si au avut chiar prea multi cozonaci pe masa, lumanari tipice de sarbatori puse cu grija la pastrare si globuri cuminiti in cutiile lor care miros a naftalina, sarmale in frigider si cate o ramasita din porc in congelator.
S-a scris mult inainte mea despre Craciun. Despre “semnificatia lui deosebita”, despre “lumina care trebuie sa ni se aprinda in suflete la fiecare”, despre “iubire, fiindca numai ea conteaza”… dar noi stim mai bine de-atat, nu-i asa, prietene? Noi stim bine ca lucrurile astea dintre ghilimele nu sunt niste raritati, sau, ma rog, n-ar trebui sa fie, ar trebui sa le ducem cu noi tot anul, fara sa facem parada cu ele pe sub luminile de pe Magheru o data pe an. La fel de bine stim ca dupa luminile alea puternice care iti intra in ochi pe 1 decembrie, seara, dupa toti mos craciunii de la colt de strada, dupa toti brazii pomposi, dupa toate promotiile la cozonac si jucarii,dupa toate astea ramane ce-am scris eu mai sus si chiar mai mult, ca mi-e somn rau acuma si nu vreau sa ma gandesc la toate relele pamantului. Si noi stim prea bine ca trebuie sa ne descurcam mai departe cu ce avem acum.
O fi mult, o fi putin, o fi ce vrem? Mai bine mai aprindem o tigara -pardon, aprinzi o tigara – si incercam sa uitam si… sa asteptam cu voiosie precedata de piosenie pastele. Caci, nu-i asa, parca te lasa astia mai repede in pace daca zici ca ei si faci ca tine decat daca zici ca tine si esti luat drept fitos, nebun, infumurat, poate beat sau mai stiu eu ce. Poate daca vorbesti cu ei tac mai repede, ca si asa n-au prea multe de zis…
In alta ordine de idei, in golul asta ramas dupa Craciun si alaiul lui, iar simt ca drumul asta nu e prea bun. Ca stagnez. Ca-mi trebuie nitel mai mult. Ce ciudat cum ma apuca ganduri din astea in prag de sesiune, nu? Asta ma face sa nu ma iau foarte in serios. Nu stiu de ce, parca nu e bine. Naiba, ar trebui sa fiu mai hotarata.
In afara de asta, multe chestiuni s-au schimbat si nu prea. Adica s-au schimbat, ba chiar unele s-au si distrus, cele care n-as fi vrut sa se schimbe si au ramas la fel cele care as fi vrus sa se schimbe la 180 de grade. Deh, imi vine in minte vorba aia: “Opriti pamantul, vreau sa cobor!”. Cam asa si eu acum. As vrea sa cobor. Dar daca o sa cad in gol?
Dupa sarbatori… Nu e prea mult de facut. Nu-i asa, prietene? Poate sa te mai prefaci un pic si sa “count your blessings”. De parca tu chiar stii care sunt alea.
Craciun fericit, paste fericit, la multi ani, aniversare fericita, pofta buna la masa, boboteaza fericita, noapte buna tuturor.