Poze vechi…oameni vechi

Posted: January 8th, 2006 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | No Comments »

Ma uitam pe niste poze… ale Bucurestiului vechi… imi cam tremura mana… nu, nu de emotie, ci pentru ca din 24 de ore din cat are o zi, jumate mi le-am petrecut apasand tastele de la calculator in scopuri mai mult sau mai putin nobile.
Mi se pare normal acum ca, din scaunul meu cocotat la etajul sapte al unui bloc un pic mai la dreapta de piata Victoriei (ok… un pic mai mult), sa ma uit fix in ecranul unui calculator de 17″ la niste poze vechi. Sa vad oameni care nu mai sunt, cladiri la fel. Sa vad cum s-a schimbat totul. De fapt, nu vad cum s-a schimbat totul, vad numai rezultatul. Nu stiu cum era inainte si ce-a fost intre timp. Nu stiu, dar stiu ca tare mi se pare strain orasul asta acum; batran, acru si strain. Da, mai plin de magazine, dar gol ca o nuca seaca. Da, mai plin de gipane, dar lipsit de plimbari din alea adevarate in care respiri aerul din jurul tau si simti ca traiesti. Da, mai plin de oameni, dar mai golit de suflete.
Ma gandeam la oamenii aia pe care ii vad in pozele astea. Si lor li se parea normal sa se plimbe pe Calea Victoriei si sa mearga la teatru. Sa fie sic. Sa poarte palarii caraghioase si costume incomode, dar cu un farmec de inegalat. Sa se plimbe cu trasura ori cu o masina care abia prinde 30km/h, dar sa fie placut si fara griji. Sa aiba ganduri, preocupari, dar sa nu fie atat de mari si meschine ca cele de azi.
Nu-mi pare rau ca nu stiu cum era Bucurestiul inainte. Sa ma uit acum la el si sa fac comparatia n-ar fi prea placut. Insa asta am, cu asta lucrez… nici nu stiu… am multe sentimente amestecate de cand m-am mutat aici. Poate pentru ca atunci cand am plecat de-acasa nu prea voiam sa plec, desi stiam ca alta alternativa n-am daca vreau sa fac ceva cu mine, din mine… asa, cum spuneam, poate pentru ca n-a fost o alegere pe deplin libera sa vin aici. Poate de asta nu reusesc sa asimilez orasul asta.
In fond, ce conteaza asa mult un oras? Conteaza cum stii sa te uiti la el. Depinde de tine daca e un oras tanar sau batran.
Hai, c-o dau in clisee. E tarziu si facutul de ceva din mine e cam greu si obositor. Si face din om, neom, dupa cate se vede.
Maine poate o sa ma fotografieze cineva mergand pe strada si peste multi ani o sa se uite cineva la mine cum m-am uitat eu la poza asta acum si o sa zica “alea da vremuri…”



Leave a Reply