Don't label me

Posted: April 13th, 2006 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | No Comments »

Va uitati vreodata la usurinta cu care ii judecati pe ceilalti?
Va uitati cat de des emiteti judecati de valoare care sunt absurde si fara nici un temei?
Va uitati ce usor e sa fii sarcastic, ironic, rautacios la adresa unor oameni pe care nu-i cunoasteti poate deloc?

(am inceput cam patetic dar aveti rabdare pana mai jos)

Asta ne face mai urati ca niciodata: hidosi, ca un clown gone bad, sub tonele de machiaj pe care ni-l zidim pe suflet.

De acord, unii chiar merita, poate chiar isi atrag asupra lor, deliberat sau nu, anumite etichetari. Unii insa nu ne-au facut nici un rau, auzim de ei o data, de doua ori si credem ca stim tot.

Si daca, cumva, aflam ca cineva a facut acelasi lucru despre noi este un act incalificabil, intolerabil si de neiertat.

Poate ar trebui sa ne judecam pe noi asa cum o facem cu altii. Nu e un repros. E o constatare. E o evidenta care se impune. Sa fim rai cu noi. Sa fim buni atunci cand meritam. Sa fim ironici si atunci cand nu meritam. Ne masuram prin faptele noastre fata de propriul eu. Ne evaluam, ne construim astfel.

Glumele ieftine si mistourile si “vai, dar cum a putut sa zica asa ceva” sunt chestii de teribilism. Te ajuta sa treci prin viata, sa supravietuiesti si in anumite situatii sa rezisti. Teribilismul nu e un lucru rau. E rau insa atunci cand numai asta facem. Cand viata noastra e un altar inchinat barfei si minciunii si judecatilor.

Deci, in concluzie, ca-n banc: radem, glumim, dar in incinta.



Leave a Reply