Moon, river…

Posted: April 15th, 2006 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | No Comments »

Nimeni n-o sa ia vreodata locul lui Audrey.
E un truism, dar trebuie amintit din cand in cand.
De mai multa vreme voiam sa scriu cate ceva despre filmele pe care le-am vazut… pana mi-am dat seama de inutilitatea unui astfel de topic. La o adica, parerile sunt atat de personale si in fond nu vreau sa-mi asum responsabilitatea recomandarii vreunui film cand exista mai multe astfel de site-uri care poate ca o fac mai bine. In plus, varianta povestirii la bere este mai atragatoare.
Dar azi o sa va vorbesc despre ceva frumos, un film care mi-a placut. Poate ca unele mi-au placut mai mult, insa, vorba poetului, totul e relativ.
Este vorba de Breakfast at Tiffany’s.
Voiam sa-l vad de mult, insa intalnirea cu Holly Golightly a fost neasteptat de placuta. Adica o fata derutata, fara sa stie cine e, o fata care emana tristete intr-un fel ciudat, o fata seducatoare, care… umple camera, o fata care pare ca stie ce vrea, dar de fapt nu se cunoaste nici macar pe ea insasi, o fata atat de independenta dar atat de fragila pe dinauntru.
Poate ca e un cliseu povestea in care dragostea te salveaza si-ti da identitate, dar e un cliseu al naibii de frumos. E ceva care iti da speranta. Adica ajungi sa-ti spui “Uite mai ca se poate!”, cu toate ca e doar un film.
Tocmai asta e cu filmul asta, ca nu e doar un film. E reprezentarea a sute de povesti, chiar mii. E reprezentarea a tot atatea visuri, tot atatea posibilitati. Va imaginati cate Holly Golighlty sunt in lumea asta care
-nu au plecat de la ferma?
-nu au ales acelasi stil de viata?
-nu au o pisica fara nume?
-nu ajung sa cunoasca iubirea?
-pleaca totusi in Brazilia sau oriunde?
-se marita cu omul nepotrivit?
-renunta prea usor intr-o zi intr-un taxi?
etc, etc…
In final, cred ca toate au un loc ca Tiffany’s in care sa fuga cand totul e urat.
Pana la urma, cum am mai spus, dragostea iti da identitate. Mai mult, iti da o casa, nu in sensul traditional, iti da un loc in care stii ca poti sa fii cum vrei tu, cat e uituc vrei tu, cat de zbuciumat vrei tu, cat de depresiv vrei tu, cat de ironic vrei tu. Pentru ca o iubire adevarata are un mare atu: nu-ti cere sa fii ce nu esti si nu poti fi.
O sa ziceti ca sunt prea multe clisee. Dar cred ca viata noastra ar fi saraca fara ele.
Si nimeni, niciodata, n-o sa-i ia locul lui Audrey.



Leave a Reply