Nu-mi plac oamenii care gandesc inside the box. Cu atat mai mult cu cat sunt constienti ca traiesc in ea.
Nu-mi plac oamenii pentru care gandesc altii. Cu atat mai mult cu cat gandesc prost.
Nu-mi plac oamenii care se tem de orice experienta noua. Cu atat mai mult cu cat stiu ca nu le poate aduce decat bine.
Nu-mi plac oamenii marginiti si depasiti. Cu toate ca sta in puterea lor sa nu fie asa.
Nu-mi plac oamenii care se tem sa zica “nu” sau “nu-mi place” sau “nu vreau” doar pentru ca cineva s-ar simti jignit. Cu toate ca stiu ca se amarasc singuri.
Nu-mi plac femeile care nu se pot duce singure la toaleta. Cu toate ca e deranjant ca cineva sa vorbeasca cu tine in timp ce tu te usurezi si ele stiu asta.
Nu-mi plac oamenii care, duminica, se duc sa bea cafeaua in mall. Cu toate ca un parc ar fi mai aproape.
Nu-mi plac oamenii care se uita urat dupa persoanele care se saruta frantuzeste pe strada. Cu toate ca si ei ar vrea sa faca asta.
Nu-mi plac oamenii care pun etichete repede. Cu toate ca se tem sa nu pateasca si ei asta.
Nu-mi plac oamenii care se zgarcesc la 1 RON. Desi ar avea de dat mult mai mult.
Nu-mi plac oamenii care nu se duc la biserica decat la inmormantari si nunti, dar nu spala duminica pentru ca e pacat.
Cu toate astea, stiu ca am fost, pe rand sau in acelasi timp, in diverse etape ale vietii mele, unul dintre acesti oameni care nu-mi place. Si recunosc asta, incerc sa nu fiu mai catolica decat Papa si sa incep propozitiile cu un soi de “Well, I’d never!…”. Pentru ca am invatat (phew, deci se poate ca silvia sa faca asta!) ca unele lucruri se intampla fara sa stii si fara sa vrei si niciodata nu stii ce se poate intampla si ce poti sa devii. Cum sa faci sa nu fii unul din oamenii care nu-ti plac e ceva la care trebuie sa lucrezi singur si cu destul de multa staruinta. Imi place asta.
PS de natura tehnica: due to spam, de acum incolo daca vreti sa comentati veti fi rugati sa adunati niste cifre ca sa va aduceti aminte de generala 
.
