Oricate experiente as avea, prin oricate lucruri as trece si oricati oameni as cunoaste, n-o sa incetez vreodata sa ma mir de cati oameni ciudati exista pe lumea asta.
Uitati-va in jur si numarati cati oameni care vorbesc singuri gasiti. Sau cati oameni care dintr-o data, fara vreo avertizare, fac un gest ciudat, spun ceva, reactioneaza intr-un fel care contravine normelor voastre comportamentale. Cati oameni se cearta cu altii din senin, cati cauta in gunoaie desi nu sunt foarte prost imbracati, cati vorbesc si chiar se cearta cu panourile publicitare…. Sau, cum mi s-a intamplat o data la un magazin, cand imi numaram banii sa-mi iau un suc si prietena mea se intreba daca sa-si cumpere o ciocolata sau nu, un fost seminarist aflat acolo mi-a indesat in geanta 5 RON (ma rog, poate in cazul asta noi i-am parut lui foarte ciudate, eu cautand 2,2 RON ca sa dau fix dar el nu stia asta si ea gandindu-se daca sa mai dea 2 RON pe o ciocolata, ea fiind la cura dar el nu stia asta)…
Astia sunt insa inofensivi. Nu te afecteaza cu nimic, Nu intra in sfera ta privata. Ii privesti, ii apreciezi critic si-ti spui ca sunt ciudati pentru ca nu se incadreaza in tiparul tau… daca o fi bine ori rau, nu stiu. As spune ca depinde de context. Si as mai spune ca fiecare din noi este la un moment dat ciudat pentru altii.
Problema intervine cand te afecteza in mod direct. Sa zicem ca ai un vecin a carui distractie favorita e sa te urmareasca pe tine, sa vada ce faci, cand faci si de cate ori (exemplu stupid dar altul n-am). Te deranjeaza, nu?
Si cum se intampla de sunt blamati si tratati uneori cu spatele de societate ciudatii aia inofensivi?
Hm. Ganduri de dupa-amiaza. Azi de dimineata eram asa de obosita incat m-am dus la ziare sa-mi iau Cotidianul si carte si a trebuit sa-mi arate vanzatorul pe un ziar ca e joi si am realizat ca vorbeam singura pe strada - nu pentru mult timp, ce-i drept.
Si m-am simtit un pic ciudata.