De unde au oamenii placerea asta de a-i speria pe altii? De la un simplu “bau” in curtea scolii, la un ”bau” in mijlocul unui film mai scary, la “ai grija ca nu e de gluma cu raceala asta” si la altele mult mai grave, cum ar fi “nu scapi asa usor, trebuie sa faci radioterapie nu-stiu-cate ore, asculta-ma pe mine”.
Poate este vorba de o placere perversa de a-l vedea pe celalalt vulnerabil in fata ta. De a vedea ca se teme, ca lupta pentru ceva si ca vrea sa apere acel ceva.
Poate ca este vorba si de simple opinii si de credinta ca exprimarea lor nu are cum sa faca rau nimanui. Dar de cele mai multe ori, cand e vorba de ceva serios, nu de niste porcarii zilnice, chiar conteaza ce si cum spui persoaneidin fata ta care de cele mai multe ori spera sa auda de la tine o incurajare. Poate ca, daca-i spui tu ca va fi bine, chiar va fi.
Una peste alta, eu nu ma uit la filme de groaza. Si nu-mi place sa fiu speriata pe strada sau oriunde. Gasesc eu ceva care sa ma inspaimante in mod groaznic si fara ajutor.
