sa ne certam politic vorbind

Posted: January 29th, 2007 | Author: | Filed under: La naiba! | 3 Comments »

Subtitlu: despre cum se agita apele in politica romaneasca.

Scandal mare, mon cher, intre “palate”. Biletelul, bineinteles. Cum nu se putea sa nu existe si PDS-ul pe-acolo, speculand, iata-l. In cine da PSD-ul? In persoana de care doreste cel mai mult sa scape, plus ca numai astfel isi poate legitima apropierea de PNL-ul.

PSD-ul actioneaza exact dupa tipicul unui partid ignorant, care nu ia pulsul tarii si care intai latra pentru ca mai apoi sa esueze in a musca. In primul rand ca este o idiotenie sa faci atat de mare scandal si sa pui oamenii sa semeze in alb, la nivelul lor de politica elevata si culta pe care doresc sa o practice mai nou, in incercarea de a se desparti de eticheta de “corupti”. Apoi, ignorarea unui barometru de opinie publica din care dintre cei 84% dintre persoanele care afirma ca sunt de parere ca exista un conflict deschis doar 6% ii tin partea lui Tariceanu arata ca putin iti pasa de opinia publica romaneasca.

A considera ca este un moment oportun pentru a incerca sa-l destabilizezi pe omul politic cu cea mai mare cota de incredere in stat este o prostie. Justificabila, totusi, prin disperare. De doua parti: a PSD-ului, pe de o parte, si a PNL-ului, pe de alta. Ambele cu lideri care probabil ca sufera de mult din cauza faptului ca desi au un discurs destul de stilat, de elegant, sunt perceputi fie ca aroganti, fie ca “prostanaci” de catre un electorat care prefera in acest moment un discurs mai putin sau deloc scortos si care nu mai poate fi prostit chiar asa usor ca inainte.

Cu toate acestea, realizarea faptului ca un referendum nu ar avea cum sa produca schimbarea pe care PSD si PNL si-o doresc cu atata ardoare, in conditiile in care el ar ramane stabilit dupa aceleasi principii si legi, a dus la modificarea legii referendumului de catre deputatii din Comisia Juridica astfel: in cazul in care presedintele este desemnat doar in al doilea tur de scrutin, numarul de voturi necesare pentru demiterea sa prin referendum sa fie jumatate plus unu din prezenta la vot. Astfel, un presedinte ar putea fi demis cu mai putine voturi decat ar fi ales. Adica, in cazul unei nesustineri parlamentare a presedintelui, in cazul unor frecusuri politice care ar genera nu numai blocaje politice, sa existe si aceasta arma cu care presedintele sa fie atacat.

Lasand la o parte ca aceasta propunere trebuie sa treaca de Camera Deputatilor si sa fie promulgata de presedinte, iata inca o metoda in care se stie sa se face politica la noi in tara. Nu ne convine legea? O schimbam. Vrem schimbare? Semnam in alb, nu conteaza ce semnam.

De ce cred ca ne-o meritam? Pentru ca suntem atat de ametiti incat nu mai putem constitui o societate civila in adevaratul sens al cuvantului. Am personalizat atat de mult politica incat nu mai stim sa separam dimensiunea umana de dimensiunea de guvernare si nu mai stim in ce directie trebuie sa actionam. Valorizarea clasei politice se produce numai negativ, caz in care ajungem la paradox: “de ce sa ne mai sesizam, tot cum vor ei iese.”.

Constientizarea democratiei si a puterii pe care cetatenii o au este un lucru greu intr-o tara in care democratizarea s-a facut pe nimic, doar pe ruinele unui comunism in care initiativa personala era un lucru care trebuia reprimat. Asimilarea unor institutii si a unor reguli electorale si economice se face mai usor decat asimilarea unor reguli interioare ale unui joc democratic in care cetatenii pot si trebuie sa fie activi nu numai o data la patru sau la cinci ani. Nu afirm nimic nou, insa nici nimic neimportant. In plus, e greu de afirmat daca putea sau daca trebuia cineva sa-si asume rolul de educator democratic al unei intregi tari, in ce grad a crescut cultura politica a romanilor si ce tendinta de crestere are.

Cert este ca miscarile de pe scena politica sunt interesante. Nu numai de urmarit. Chiar sunt curioasa in cazul in care s-ar ajunge pana la un referendum care ar fi rata de participare. As fi curioasa sa vad o alta forma de manifestare politica a cetatenilor in afara de aceea a unui act mecanic.

Totusi, cred ca totul va ramane o furtuna intr-un pahar cu apa. O furtuna din care cei mai mari perdanti vor fi PSD-ul (asa cum a si anuntat Lazaroiu, directorul CURS) si PNL-ul, care deja nu mai are alternativa. O furtuna din care, oricum ar fi, tot vom iesi putin plouati.


this goes out to a though week

Posted: January 28th, 2007 | Author: | Filed under: Eu cu mine | 4 Comments »

Draga saptamana care abia te-ai terminat,

sa stii ca n-ai fost foarte simpatica. Mi-ai adus multe griji si mult stres. Multe nopti nedormite, multa cafea, multe unghii roase (iar eu nu-mi rod unghiile de obicei). Am invatat multe lucruri care s-au dovedit a fi grele, atat pentru scoala cat si pentru viata. Sa nu poti sa te duci la un spital desi ai da orice de exemplu.

Insa o sa-mi fie dor de tine. Te-ai terminat cu bine. A fost totul ok, in mare. Pana la urma mai mult m-am stresat decat m-ai chinuit tu.

O sa-mi fie dor de tine mai ales prin comparatie. Saptamana care incepe maine debuteza furtunos si o sa se termine asemenea. Semne bune nu are, in schimb are tone de oboseala, nervi, stres si niste chestiuni care ma impiedica din a face ceea ce vreau aka nimic.

La revedere. Poate o sa-mi porti noroc.

Cu drag, Silvia.


Tagged

Posted: January 26th, 2007 | Author: | Filed under: Eu cu mine | 2 Comments »

…by woodisor. 21 de motive pentru care sa ma dau jos din pat.

Problema e ca-s prea multe si sunt oarecum personale, ca sa nu mai zic ca asta cu datul jos din pat este relativa pentru ca-s dimineti in care imi bag picioarele si ma prinde 13, 14 in pat.

Insa consider ca inca n-am ajuns in starea in care trebuie sa caut motive sa ma dau jos din pat. Adica n-am nevoie sa-mi enumar mie motivele astea ca sa ma simt mai bine si mai folositoare. Inca sunt in partea aceea a vietii mele cand ma trezesc pentru a face pipi, a ma spala pe dinti, a manca, a ma uita la Family Guy si House, a ma culca la loc, a ma imbraca si a pleca la scoala, la prieteni etc.

Evident ca printre motivatiile mele de a incepe o noua zi se afla tot ce eu valorizez mai mult, tot de vreau sa indeplinesc sau toate persoanele care inseamna ceva pentru mine; insa acestea nu sunt motive sa ma dau jos din pat, mai degraba motivele mele tin de mine si de ceea ce eu incerc si vreau sa fac si motivele astea se pot schimba evident.

Asa ca imi cer scuze ca nu enumar. Poate mai tarziu cand o sa am putin timp si cand o sa reusesc sa-mi dau seama ce inseamna exact pentru mine “motive de dat jos din pat” o sa fac si asta. Leapsa o las la liber, fara numar.


Adoptati adoptati adoptati

Posted: January 25th, 2007 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | No Comments »

Iubesc cainii la nebunie, am trei acasa, am avut cinci la un moment dat dar asta e, sunt extraordinar de pufosi si smpatici si prostuti si pe cuvantul meu daca nu te ajuta in cea mai de rahat situatie sa ai un zambet pe fata.  Este extraordinar sa ai acasa un caine, asa naravas si tampitel si chiar si *ma scuzati* bashinos.

Asa ca intrati la Utopic si plimbati-va putin pe acolo, poate va gasiti un prieten.

Go for it. Dar numai daca sunteti pregatiti si din punct de vedere material, si din punct de vedere emotional, pentru ca sunt pretentiosi mai ceva ca un copil mic, n-or avea ei nevoie de taxa de scolarizare dar au nevoie de o gramada, se imbolnavesc si ei la fel ca oamenii si din pacate despartirea e si mai rapida. N-as recomanda niciodata unui om sa-si ia un animal just for fun. Este atat o placere, cat si o mare responsabilitate.

Hia c-o dau in alte alea. Duceti-va si uitati-va la puiutii aia, sunt adorabili.


BRB

Posted: January 24th, 2007 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | 6 Comments »

Candva, intr-o zi frumoasa de februarie, voi avea mai mult timp pentru mine si mai putini nervi decat acum.

Voi avea timp sa vorbesc despre de ce imi place mie sa ma uit la “House” sau despre ce carte am mai citit sau despre ce tampenie mi-a scos peri albi sau despre furtunul de alimentare de la vasul toaletei care s-a spart intr-un mod tragic facandu-ma sa ma intorc la perioada “lighean si rabdare” pentru cateva zile. Sau despre floarea de pe balcon care si-a dat ortul popii dar eu refuz sa cred si am ajuns ca un criminal din ala sadic si putin bolnav care-si tine corpul victimei alaturi de el o vreme. Sau despre vecinii mei, cine stie.

Pana atunci insa recomand sincer sa iesiti din casa, meet old friends, fuck around (pentru cine poate), uitati-va la filme proaste sau nu sau invatati un joc nou.


think, dammit, think

Posted: January 21st, 2007 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | 3 Comments »

Ati simtiti vreodata ca o sa ramaneti fara creier? Ca o sa se supere atat de tare incat o sa iasa incetisor pe o ureche cu bocceluta in spate lasand doar un bilet cu “Eu n-am mai suportat.”?

Eu da, din ce in ce mai des. M-am plictisit! Vreau sa am o zi in care sa nu mai fiu supusa la activitati din astea intelectuale acute de pe urma carora imi stric neuronii si ajung sa cred ca sunt o inapta si ca sunt idioata chiar de vreme ce nu reusesc sa retin “atata” lucru.

Vreau cat mai repede o vacanta din aia plina de alcool si de excese care te face sa te simti idiot si poate chiar sa fii. Vreau o vacanta in care sa uit de mers la spital si in care sa stiu ca toata lumea de acasa e bine.
Vreau sa pot sa uit de sesiune si de toti oamenii ridicoli pe care ii scoate la inaintare. Vreau sa uit de nehotararea mea legata de anumite chestii despre scoala.

Dar va trece multa apa sub Dambovita pana cand va fi totul o stare permanenta de betie si de desfrau…. Aproape ca ma simt prost ca gandesc asa de egoist, dar uneori n-ai ce face in privinta asta. Altfel, iti fuge creierul pe urechi.


OOoof

Posted: January 19th, 2007 | Author: | Filed under: La naiba! | 7 Comments »

Incep sa uit, ceea ce nu e un lucru indicat la 21 de ani. Ce o sa mai fac de la 25 de ani incolo cand incet-incet o sa ma degradez si fizic? Pai minte nu, looks nu, ma angajez la freak circus, zau asa.

Am plecat azi cu un scop precis de acasa: sa duc niste proiecte la scoala. In fata scolii mi-am dat seama ca le-am uitat. The pain the horror.

Aseara am uitat ca trebuia sa ma duc la scoala ca sa ma intalnesc cu cineva care-mi dadea carnetele de cupoane pentru scutirea de tren.

Acum am realizat ca am uitat sa le iau pe celelalte de la cealalta facultate.

Si se intreaba oamenii de ce am agende, agendute, foite, caiele, fituici, margini de ziar etc prin geanta. Uite de-asta!

Oare cand ma fac eu mare si responsabila uit sa merg la serviciu?

Si in afara de asta acum mi-e ingrozitor de lene sa-mi misc fundul de la calculator si sa ma duc sa fac bagaj. Hai fie. Imediat…


Tagged…

Posted: January 19th, 2007 | Author: | Filed under: Eu cu mine | 1 Comment »

Am fost taguita din doua parti diferite  sa-mi spun 5 secrete.
Really now… nu pot. Am atatea secrete la care m-am gandit zilele astea incat mi-ar lua o saptamana sa le spun, daca as vrea sa le spun. Dar nu vreau si nu pentru ca sunt chiar atat de negre si tenebroase (desi…), ci pentru ca sunt ale mele si intr-un fel ciudat imi apartin si vreau sa ma bucur numai eu de ele.
Dar o sa fac un compromis totusi. Un compromis intre secrete si lucruri pe care majoritatea oamenilor inca nu le stiu.

  1. Cand eram mai micuta, ma speriam singura. Nu, nu eram un copil foarte urat, dar imi placea uneori sa ma uit in oglinda si sa ma stramb pana cand ma speriam.
  2. Inca mai dorm cateodata cu un ursulet. Il am de cand aveam cateva luni si tin enorm la el. Il cheama … Teddy (da stiu!)
  3. Asta o stiu unii oameni dar unii nu: imi place sa dau nume la lucruri. Am un rucsac pe care-l cheama Eugen si cand ma refer la el nu-i zic niciodata “rucsac”, ci Eugen.
  4. Cateodata ma uit la Tanar si Nelinistit.
  5. Sunt foarte lenesa. Foarte, foarte, foarte lenesa. Garfield-lenesa. Cu toate astea multe din lucrurile pe care le fac sunt din datorie, Kant ar fi mandru de mine.

Ar trebui sa nominalizez dar majoritatea celor de la care doream sa aflu secrete si le-au spus. Totusi, le pun la treaba pe Ionuca si pe boo.
Multumesc pentru atentie, now you know I’m a freak .


if you can understand the me

Posted: January 17th, 2007 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | 1 Comment »

then i can understand the you.

Zilele astea am fost foarte stresata preocupandu-ma cu tot felul de rahaturi pentru scoala. M-am saturat sa fim tratati ca o masina de facut proiecte. Pe care oricum stim ca nu le citeste nimeni si ca notele se dau dupa cate note de subsol ai sau ce titluri ai la bibliografie. De ce dracului nu dam la sfarsit de semestru doar o lista fiecare cu ce carti ne-au placut care se incadreaza in tematica studiata si gata.

Sunt atatea subiecte interesante pe care as fi vrut sa le aprofundez dar in conditiile in care proiectele sunt de pe o zi pe alta nu stiu cum sa tastez mai repede ce-o fi acolo. Iar dupa, de acord, nu ma impiedica nimeni sa aprofundez… wrong! ca vin altele din urma si altele si altele…

Sunt atat de multe critici care mi se invart acum in minte intr-un limbaj foarte putin academic si foarte suparat despre sistemele astea de cacat care ne invata cum sa dactilografiem in loc de cum sa ne structuram ideile incat nu mai stiu ce sa scriu. Stiu ca pedeapsa asteapta dupa colt in forma unuei bube mare si urate si in prag de eruptie pe care scrie cu rosu “JOB” si o data intrati in buba asta mare ne vom mira si noi de cate nu stim si angajatorii nostri ca suntem atat de slab pregatiti.

Deocamdata scoala noastra draga este un sistem de 30% scoala si 70% auto-invatare. Numai ca nu toti sunt dispusi sa dea aia 70%. E prea mult. Daca ne-am fi nascut cu totii stiind cum sa invatam nu mai aveam nevoie de scoala, nu?

Adevarul este insa ca multi dintre studenti sunt foarte incantati de sistemul asta pentru ca e mai usor sa treci prin el. Nu vreau sa par ipocrita, si eu m-am bucurat de atatea si, Dumnezeule, atatea ori cand am aflat ca am de facut doar o traducere sau ca nu conteaza ce scrii atata timp cat e gros proiectul. De ce m-am bucurat? Pentru ca nu m-am simtit rasplatita cu adevarat pentru datile cand am muncit. Pentru ca nu am simtit o diferenta intre mine si ceilalti care au aruncat niste cuvinte pe o hartie. Pentru ca am simtit ca nu ma multumeste cu nimic expunerea unei teorii sau povestitul despre cum au stat lucrurile o data. N-am simtit chestiile astea normale pe care ar trebui sa le simta fiecare student. Sau daca le-am simtit, au fost de prea putine ori. Sa le numar pe doua degete, asa de putine.

Zilele aste am ascultat si Metallica pentru ca am tot discutat de liceu si de tampeniile pe care le faceam si multe le faceam pe Metalllica. Excursii, betii, prietenii stranse si multa distractie. Il salut pe aceasta cale pe Mihnea :D prietenii stiu de ce. Si ma gandeam ca nu stiu cand am ajuns sa zic “mai tii minte cand?…”. cand eram in liceu totul era legat de ce vom face data viitoare. Acum deja este vorba de ce am facut. Am facut multe, e adevarat si cu toate ca suna a cliseu multe din acele lucruri n-ar mai avea absolut nici un farmec acum. Asa ca trebuie sa caut altele noi.

Si cam atat. Zile sub un mare semn al oboselii, al nervilor, al muzicii tare, al amintirilor, al sentimentului ca trebuie sa fugi ca sa depasesti timpul desi stii ca e degeaba. Nu ma refer neaparat la tampenia asta cu presesiunea. Oricum trebuie sa ma lupt iar cu propriile mele frici dar m-am obisnuit asa de mult cu asta incat sincer ma tem ca voi mai putea sa simt ceva cand vine vorba de ele. Ma tem si nu ma bucur pentru ca, poate din cauza iernii ciudate, observ ca ma cam transform. In ce, ramane de vazut.


Hai sa 'petitionam'

Posted: January 15th, 2007 | Author: | Filed under: La naiba! | 1 Comment »

Petitii peste petitii peste petitii on line. Am cautat pe petitiononline.com ca sa ma informez despre cazul lui Nazanin  si am descoperit din nou ca site-ul ala abunda de petitii. Este adevarat ca pe unele le-am semnat si una chiar am scris-o eu. Insa ma gandeam la faptul ca petitiile, mai ales on line, au devenit cea mai usoara, la indemana forma de manifestare a solidaritatii sociale. Este foarte usor sa protestezi astfel, sa fii de acord astfel, sa te implici civil astfel. Sau ar trebui sa spun macar astfel.

Pentru ca sunt curioasa cati dintre noi au retinut ceva din petitiile pe care le-au semnat. Pentru cati dintre noi au insemnat o amintire care sa-i bantuie pentru macar o saptamana.

Nu spun ca petitiile on line sunt un lucru intrinsec rau. Este intr-adevar de laudat modul in care isi pot manifesta adeziunea la o cauza oameni din lumea intreaga care altfel poate ca nu ar fi avut nici o legatura unii cu
altii.

Insa petitiile on line sunt dezavantajate de lipsa implicarii, implicarea aceea adevarata ce caracterizeaza revoltele societatii civile. Asta nu e un manifest pentu revolutii si rascoala, insa sunt de parere ca daca ne-am implica putin mai mult decat sa dam o semnatura virtuala, pasiunea si dorinta noastra de a schimba cu adevarat ceva s-ar vedea. Sunt lucruri si sentimente, fie ele si desuete, pe care nu le poate inlocui nici o semnatura virtuala din lume pe care o uiti oricum dupa cateva zile.

Am incercat sa-mi amintesc ce petitii am semnat. Sincer, nu-mi amintesc una anume. Insa ce este mai grav la mine este ca descopar ca nici n-am avut vreo alta tentativa de implicare intr-un conflict social. In afara de faptul ca mi-e putin rusine pentru asta, nu stiu daca sa ma bucur ca macar mai semnez o petitie sau sa fiu trista ca altceva nu fac. Si nu cred ca sunt singura cu problema asta.