personal si debusolant

Posted: February 1st, 2007 | Author: | Filed under: Eu cu mine | No Comments »

Urasc senzatia aia ieftina ca esti prost. Atunci cand simti ca mai ai putin, foarte, foarte putin si intelegi lucruri pe care nici cei mai intelepti oameni nu le-au inteles niciodata. Cand pleci de la a-ti formula o premisa si de a formula, fiecare in felul lui, desigur, ipoteza A, ipoteza B, ipoteza C… si cand simti ca aproape ai gasit solutia se duce totul dracului. Totusi, pe cat o urasc – senzatia de care vorbeam -cu atat constat ca mi-e draga intr-un fel.

Firesc, e bine ca se intampla asa si ca nu reusesti mereu sa dai raspunsuri. Se mentine echilibrul, nu? Un om care ar gasi raspunsuri rationale la toate lucrurile la care unii nici nu se gandesc n-ar putea duce greutatea asta pe umeri. Sa-ti dai seama… sa realizezi de ce te bucuri asa cand vezi persoana iubita, de ce plangi cand pierzi pe cineva, de ce angoasele pe care o data le vedeai ca fiind apanaje ale adolescentei nu ne parasesc niciodata, de ce ramanem cu totii niste copii speriati, de ce ne e mila de unii oameni si de ce pe altii probabil ca i-am ucide daca am avea o anumita stare de spirit… Mie mi se par lucruri insuportabile in momentul in care poti sa ti le explici, rational vorbind. Bineinteles ca fiecare poate da interpretarea sa personala, insa ma refer la una universala, care sa fie ACEEA pe care o cauta oamenii ca tampitii inca din cele mai vechi timpuri.

Dar uneori nu te poti abtine si vrei sa stii, sa cunosti. Pentru ca suntem invatati ca ratiunea ne poate salva, ne scoate dintr-un mediu al incertitudinilor si ne arunca in mediul lucrurilor sigure. Iti ofera timp sa nu mai stai si sa analizezi, iti ofera timp sa actionezi.

Insa sunt convinsa ca ratiunea ucide, intr-o oarecare masura. Nu pot sa-mi inchipui o viata pur rationala, in care sentimentele si indoielile sa nu existe, sau daca exista sa fie rationalizate si ele. Nu pot sa-mi inchipui cum ar fi o lume fara teama si fara angoasa si fara sentimentul ca nu poti si nu trebuie sa detii adevarul ala universal.

Mi-e chiar sila de sentimenul ala ca “ai inteles”. Ori de cate ori am reusit sa-mi impun – de dragul meu si al sanatatii mele, pana la urma – un mod de vedere rational, invingerea fricii si asa mai departe m-am trezit devalizata de ceea ce pretuiam mai mult. Pentru ca poate nu pot sa fac lucrurile pe jumatate, in momentul in care am inchis usa sentimetului, asa a ramas si m-am trezit un robot, un robot care reactioneaza empatic pentru ca asa cere societatea, nu pentru ca asa vrea el. Tot ce o data imi trezea anumite reactii acum sunt atat de bine ascunse incat nu mai stiu, nu mai pot sa ma bucur si ma simt o persoana falsa.

Pana la urma, cand iti vin idei din astea de aflare a adevarului universal si alte tampenii care totusi ne bantuie pe toti, cel mai bine e sa te culci. Si eu una nu mai pot decat fie sa refuz comportamentele rationale – nu generalizez, doar in anumite situatii – si sa innebunesc pentru ca strang prea multe, fie sa le adopt si sa ma incadrez in marea masa a oamenilor impacati cu sine. Not much of a choice.

I’m a troubled being today.



Leave a Reply