Sa scriem ca in vremurile bune

Posted: July 5th, 2007 | Author: | Filed under: If only | 4 Comments »

Usa se inchide si in acelasi timp se deschide fereastra. Coincidenta sau nu? Vantul batea din ce in ce mai tare si se aratau nori de furtuna. Toate astea in timp ce el simtea o neliniste ciudata, pe care nu o mai simtise vreodata, dar de care stia.

Sa te ascunzi in tine este usor la prima vedere, insa este si periculos. Cine stie ce gasesti?… Cine stie peste ce amintire si mai ales a cui dai?… Cine stie peste ce greseli pe care le-ai facut si le credeai uitate dai?

Incet-incet, ca o prevestire gri, incepu sa ploua. Nu era obisnuit sa acorde atentie detaliilor. Intr-o vreme chiar crezuse ca nu sunt pentru el. Ca locul lui e intr-o lume simpla, alba si dreapta. Acum insa se gasea pe sine insusi complex, gri si stramb – si intreaba pe oricine si vei primi acelasi raspuns: este greu sa vezi ca nu esti cine credeai ca esti.

E ca o otrava, se gandi. Si ma silesc sa o beau. Este atit de brusc, fara niciun semn cum ca as ajunge aici; era totul minunat de normal, de pragmatic, de simplu azi de dimineata. Senzatia asta este exact ca un ser al adevarului. Intrase in casa asta, in camera asta, un om simplu. Intrase pentru ca asa simtise ca trebuie. Nu stia exact a cui este casa, stia doar ca avea un drum pe acolo si gasise usa deschisa. Dupa ce se asigurase ca nu e nimeni acasa, intrase din instinct in camera asta care era un soi de birou, din acelea pe care le vezi in filmele vechi cu Bogie. Ciudat numai ca era colorat. Avea o biblioteca mare, un semineu si un aer familiar si vechi. O atmosfera care te indeamna sa fii, asa cum scrie si in cartile alea proaste de psihologie aplicata. Si atunci se inchisese usa, se deschisese fereastra si ramasese acolo, ca o fantoma speriata de umbra sa, ca o sperietoare care se sperie pe sine. BUM! Zgomotul facut de usa si de fereastra sparsesera un geam in el. Un geam care fusese mat atata vreme.

Si nelinistea care il invaluia ii facea bine. Ii amintea de sine, atunci cand mai simtise astfel de lucruri si le indepartase: “Ce naiba, sunt barbat. N-am timp de prostii din astea. Niste mofturi!”. Acum, camera asta si ceea ce ea purta in ea il facea sa regrete. Ca nu a plans cand s-a mutat din orasul in care crecuse. Ca a fost prea slab sa renunte cand trebuia. Ca nu si-a vizitat mama in ultimele ei zile. Ca a considerat normal sa-ti indepartezi prietenii sau sa mentii cu ei o relatie cordiala, in care discutati numai despre masini si case si credite si femei. Ca a pierdut atatea femei, apropo. Ca nu a stiut sa caute. Ca nu a stiut sa vrea mai mult. Ca nu si-a cerut siesi mai mult. Ca nu si-a calcat macar o data principiile in picioare sa vada daca chiar ii sunt principii. Ca nu s-a lasat tarat pana la fund ca sa vada unde ii e locul. Ca nu si-a smuls singur inima din piept, ca nu s-a luptat cu ea inainte sa o faca altcineva. Ca nu a stiut cum sa se infrunte. Cum sa ii infrunte.

Afara vantul batea din ce in ce mai tare. Parea supranatural si in acelasi timp firesc. Sentimentele il copleseau, dar le simtea ca fiind ale lui mai mult ca niciodata. Locul pe care incepea sa il ocupe il speria insa il facea sa se simta de parca apartinea de el – trebuia numai sa-si dea seama. Sa fie el. Ca in cartile alea proaste de psihologie aplicata.

Luminile se aprinsera brusc in casa, ca la un semn. Visul prinse forma, aripi si fiinta iar el se scutura de sine, ca un sarpe de o piele uscata, se indrepta de spate si se duse sa faca focul. In fond, era doar la el acasa.


4 Comments on “Sa scriem ca in vremurile bune”

  1. 1 fely said at 4:27 pm on July 5th, 2007:

    mi-era dor de tine.asa cum te vreau si cum poti sa fii cea mai…tu.
    bine-ai revenit!

  2. 2 koma said at 7:50 pm on July 5th, 2007:

    e ciudat sa scrii prin prisma creierului masculin cand esti feminina. si uite`asa stim noi ce vor ele de la noi, cum ar vrea sa fim, cum se asteapta sa fim. :)

    ps: bine ai venit SI pe tablog

  3. 3 Andrei Rosca said at 12:32 pm on July 6th, 2007:

    felicitari :)

  4. 4 sunkissed said at 5:51 pm on July 9th, 2007:

    andrei, multumesc.
    koma, nu ma gandeam neaparat la un barbat. sa fiu sincera, nu stiu ce mi-a venit de am conceput povestea asta la un mod masculin. dar a iesit cum trebuia :)
    fely, stii tu… :D


Leave a Reply