And the road becomes my bride

Posted: August 31st, 2007 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | No Comments »

Ma pregatesc de inca o intalnire cu prietenul meu trenul, de data asta trenul ala pasnic, linistit, care ma duce acasa, la liniste, familie, carti, aer de vacanta permanent.

Si ma gandeam cate drumuri am facut de care nu stie nimeni. Cate mii de kilometri am mers pe jos, plecand fara zgomot, plecand fara usi trantite, plecand fara sa-si dea nimeni seama. Ma gandeam ca sunt destule persoane care nu stiu ca am plecat de langa ele si nici daca ar observa n-ar sti de ce. Am inca ramasite din prostul obicei, de care totusi chiar m-am mai dezvatat, sa sper ca oamenii se prind singuri. Sau ca nu e nevoie de multe cuvinte. Am si mai prostul obicei sa ma las dezamagita. Sa cred ca oamenii ma cunosc – nu toti, ma refer la cazuri mai speciale – si sa cred ca-mi stiu cerintele, asteptarile, chestiile care ma dor, chestiile care-mi plac. Si am si acest ultim obicei de a pleca pe tacute. Am chestia aia minunata care se cheama declic si atunci plec, cu bagaje putine si pasi marunti. Daca as aduna drumurile toate, cred ca ar fi pana la luna si inapoi.



Leave a Reply