Pamantul de sub talpile noastre

Posted: September 2nd, 2007 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | No Comments »

Am terminat “Pamantul de sub talpile ei”, acum o saptamana chiar. A trebuit sa stau putin si sa asimilez cartea asta inainte sa scriu ceva, orice, despre ea.

Incep sincer sa cred in semne. Am inceput-o de vreo cinci ori in total si niciodata nu am reusit sa trec mai departe de maxim pagina 60. Acum stiu si de ce: pentru ca nu as fi inteles-o ca acum, nu as fi vazut mai departe de povestea de dragoste si de unele pilde din ea.

Cartea asta este foarte frumoasa, din punct de vedere al limbajului. Te farmeca prin frazele alea a la Rushdie, lungi si intense, prin grandoarea si personalitatea marcanta a personajelor aproape zeificate, prin lucrurile simple descoperite in concret, prin partile de frumos pe care ti le ofera dintr-o simpla intorsatura de fraza. E ca o poezie moderna despre mitul lui Orfeu si Euridice, o punere in scena de un farmec pe care nu ai cum sa nu-l admiri, pe ritmuri de rock si de dezamagire si iar amagire si tot asa. Totusi, personajele sunt prea mari pentru o lume atat de mica. E ca si cum Rushdie insusi s-a lasat dus de poveste si a uitat umanitatea undeva intre randuri. Ceea ce, daca ma gandesc mai bine, nu e neaparat un lucru rau.

“Singurele persoane care pricep imaginea de ansamblu sunt cele care ies afara din cadru.” Iata de ce povestea nu e spusa de Vina sau de Ormus. Iata de ce “a treia roata la bicicleta” este uneori importanta. Ca sa spuna povestea. Nu a mea, a ta, a lor, ci Povestea.

Mi-a lasat un gust dulce-acrisor cartea asta pe care inca mai trebuie sa-l savurez.

Nu pot sa nu dau un citat, ca e pur si simplu prea frumos:

“Why do we care about singers? Wherein lies the power of songs? Maybe it derives from the sheer strangeness of there being singing in the world. The note, the scale, the chord; melodies, harmonies, arrangements; symphonies, ragas, Chinese operas, jazz, the blues: that such things should exist, that we should have discovered the magical intervals and distances that yield the poor cluster of notes, all within the span of a human hand, from which we can build our cathedrals of sound, is as alchemical a mystery as mathematics, or wine, or love. Maybe the birds taught us. Maybe not. Maybe we are just creatures in search of exaltation.We don’t have much of it. Our lives are not what we deserve; they are, let us agree, in many painful ways deficient. Song turns them into something else. Song shows us a world that is worthy of our yearning, it shows us our selves as they might be, if we were worthy of the world.”



Leave a Reply