Chestiune de proximitate

Posted: September 6th, 2007 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | 3 Comments »

For all my far-far away friends, prezenti si viitori.

Ne alegem prietenii si poate mai ales iubitii in functie de kilometraj. Proximitatea joaca un rol foarte important in relatiile interumane. E drept, pentru ca nu ne putem inchipui ca o relatie care inseamna ceva pentru noi sa fie lipsita de unele dintre cele mai importante elemente: apropierea fizica, limbajul nonverbal, priviri fugare, contact fizic si astea toate sa fie cat mai la indemana.

Putine relatii, de orice tip, supravietuiesc la distanta. Pentru ca, lasand la o parte efortul care trebuie depus ca sa ajungi la contactul acela uman dupa care tanjim cu totii, lipsa elementelor fizice isi ia incet-incet obolul. Chiar si familiile care sunt separate si se vad rar resimt asta, puterea sangelui uneori paleste in fata unui numar sec de kilometri, unei voci reci la telefon si a unei vizite de Craciun.

Distanta e responsabila si pentru ca impiedica obtinerea unei intimitati care apare numai in anumite conditii. Prietenii, iubitii, familia isi formeaza o imagine despre tine din bucati. Cat de exasperat erai ieri ca nu-ti gaseai cheile, ce cadere nervoasa ai avut cand ai fost dat afara, cat ai plans in seara aia din cauza unui biet cantec. Sunt bucati mici dar importante din viata ta in care te vad cei care sunt acolo si pe care ii lasi. Iarasi, e chestiune de contact fizic. Sa vezi cu ochii tai o persoana in momente extatice, vulnerabile sau jenante e altceva decat sa ti se povesteasca treaba asta. Sa fii acolo, sa vezi momentul, sa simti lacrima, sa fii, vorba aceea, a phone call away.

Dar oare asta inseamna ca trebuie sa ne refuzam o gramada de lucruri frumoase doar din cauza factorului x – proximitatea?  Ca trebuie sa ne refuzam continuarea unor prietenii sau relatii daca intervine distanta? Ca trebuie sa ne ferim din calea cuiva promitator doar din cauza distantei? Ca nu e si asta o experienta care trebuie traita?

Eu cred ca relatiile la distanta, de orice fel ar fi ele, nu sunt mai bune sau mai rele. Sunt doar altfel. In locul unei intalniri intamplatoare pe strada, ai asteptarea si planificarea cu drag a zilei cand va veti revedea. In locul unui “hai sa ma ajuti sa mut mobila in 10 minute” ai un “abia astept sa te vad” care nu poate fi egalat de altceva, un nod in gat si exercitii de repetitie a tot ceea ce ai vrea sa spui si nu poti acum. In locul destrabalarilor de ore intregi la telefon sau pe messenger (in mod dubios, am observat ca vorbesc mai mult tot cu cei cu care ma vad mai des) ai o tona de sentimente concentrate in cateva cuvinte care parca ard receptorul sau tastatura.

Avantaje si dezavantaje sunt peste tot, evident, la fel cum este evident ca totul tine de context. Dar eu nu vad de ce proximitatea trebuie sa fie o piedica, de ce trebuie sa ne dicteze aia nu, aia da si asa mai departe. Cine stie cate satisfactii am avea daca am uita de drumuri si de distante macar trei minute pe zi…


Despre jumatati

Posted: September 6th, 2007 | Author: | Filed under: Scrieri | 2 Comments »

Bai, maine o sa ploua!, mi-a zis

in timp ce se uita, copilareste,

la varful pantofului.

Insa gura lui, desprinsa de trup,

avea alte descrieri, alte povesti, alte priviri,

deloc copilaresti.

Mana mea dreapta se indrepta spre el

sa-i scuture scamele de pe tricou, desigur.

Dar urechea mea, desprinsa de trup,

auzea alte soapte, alte ganduri, alte nopti,

deloc gospodaresti.

O sa ploua pe naiba, o sa fie soare, am zis.

Jumatatile din noi faceau pe cubul Rubik

si asteptau sa fim destepti, precum copiii aia care il rezolva in cinci minute.

Norii veneau si plecau si noi cu ei.

A doua zi, a plouat cu soare.


Cafeaua de joi

Posted: September 6th, 2007 | Author: | Filed under: On the eighth day God created coffee | No Comments »

Azi m-am dat jos din pat pe partea cu nisip. Am trecut linistita pe langa toate barcile naufragiate ale sufletului meu, gandindu-ma ca nu tot ce zboara se mananca si am purces sa-mi fac cafeaua. Am sarit peste niste alge pe drum, m-am impiedicat de un colac de salvare si am ajuns la aragaz.

E joi, oh doamne, deja? Ma chinuiam cam de mult sa aprind aragazul si rabdarea mea incepea sa dispara. Ah, pai normal ca e joi. Joia, cafeaua miroase a mare. E linistita, e sarata, e tare. Joia n-ai cum sa te dai jos din pat decat pe partea cu nisip. Din fericire. Joia e putin dubioasa. Joia e o sambata in miniatura. Dar cafeaua de joi este un val inspumat, cafeaua de joi e cafeaua de la mare. Intotdeauna.