Despre lepse, femei si cai

Posted: January 21st, 2008 | Author: | Filed under: La comandă | No Comments »

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza.
4. Posteaza pe blog textul urmatoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu indrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni (o las la liber)

+7. Improvizeaza.

Charles Bukovski – Femei.

Am primit o scrisoare. Mirosea a tutun si alcool. Bere ieftina. Stiam ca e de la el. N-avea cum altfel. Si probabil ca-mi va zice de o noua plecare din viata lui. Sa vedem.

“Apoi urma o scurta perioada de singuratate, dupa care aparea o alta femeie si mancai impreuna cu ea si o futeai, si totul parea atat de normal, ca si cum tu ai fi asteptat-o pe ea si ea pe tine. Nu m-am simtit niciodata bine singur; uneori era bine, dar niciodata nu parea normal.

Primul meci a fost bun, mult sange si mult curaj. Se putea invata ceva despre scris din meciurile de box sau de la cursele de cai.”

Trebuie sa-i raspund, e isteric daca n-o fac. Ai zice ca marii scriitori au rabdare. Pe dracu.

Pai prietene, eu am renuntat de mult sa cred ca societatea e aia care ne vrea impreuna cu cineva, de parca ar fi un stigmat sa fii singur. Nu dom’le. E mai mult de atat. E o dorinta atat de adanca si atat de a ta de a imparti cacaturile si frumusetile vietii cu altcineva, macar cateva secunde, dar in secundele alea sa nu te mai simti ca un bob de fasole aruncat in desert. Si fiecare incearca cum poate, fiecare greseste, fiecare isi da singur mii si mii de pumni in cap, fiecare e parasit, fiecare paraseste, fiecare isi gaseste o parte din sine intr-o geana sau intr-o buza, fiecare pierde bucata asta de sine o data cu usa trantita, fiecare pune cate ceva din el prin toate buzunarele altora si totusi mai ramane destul de dat atunci cand chiar trebuie. Si daca si un hot batran si absolut dement ca tine crede treaba asta, inseamna ca ceva-ceva e pentru fiecare dintre noi.

Acuma despre cai nu stiu ce sa zic. Sange si curaj zici. Da, presupun ca iti trebuie astea ca sa poti sa scrii si sa supravietuiesti dupa ce o faci. Pentru ca, mai ales daca scrii despre si din tine, e tare dureros, ca o rana deschisa, sa vezi in niste cuvinte seci ceea ce tu la un moment dat ai crezut ca-ti va veni de hac.

*Comandant: Melina.

PS: musai cu fundal sonor



Leave a Reply