M-am saturat de neputinta si de resemnare, de cuie pe care oamenii si le bat singuri in talpi si palme, de motive pentru a sta intr-o balta mizerabila, clocind depresii si crosetand un viitor mai bun pe care nu l-ai avut de teama sa nu.
Mi-e groaza de ipocrizie, pentru ca e un zeu extrem de popular. Mi-e sila de sticla vazuta ca singura casa a unora, de tigarile care sunt singura gura de aer curat din viata altora, de pungile de rafie, de drumul neasfaltat pentru ca a fost uitat asa, de romanisme, balcanisme, etichete nationale. Mi-e sila pana peste cap de lumea gri si mica in care unii se invart cu obstinatie si cu o dedicatie cu care, daca ar pune-o in slujba a altceva, si-ar putea croi o lume mai buna.
M-am saturat de fuga de responsabilitate, de strecurici, de descurcareli, de lasa ca merge si asa, mi s-a luat de fetele de metrou, de tristeti crescute cu drag sub un pardesiu rupt, de mimetism, de ora 17 vazuta ca o eliberare, de proteste tacute si numai intre prieteni. De neveste parasite si barbati porci, de clisee relationale, de fuga de tine ca un sport international, de sunete sufocate, de veri deplanse dupa patruzeci de ani de parca anii aia au trecut degeaba, de frica de a spune buna ziua. M-am saturat de iarna din unii, de inghet, de ateismul pus fata in fata cu crucile pe care si le fac unii cand trec pe langa biserici.
Nu mai fugiti de voi, poate nu va mai prindeti din urma. Nu mai alegeti orbeste auriul, popularul, profitul. Nu va mai adresati scursurilor cu dumneavoastra si nu va mai tratati pe voi ca pe ultimul vierme. Nu va mai feriti de filtrul personal, de ratiune, de analiza si de instinct. Nu fugiti de persoana care va ia de mana asa cum v-ati dorit intotdeauna. E pacat de anotimpurile din voi.
