Sunt roz azi. Cu atat mai mult cu cat e februarie. Am examen maine si ma doare capul. Daca ma pricepeam la economie nu mai scurmam dupa bani fundul sacului mai mereu. Nu ma pricep si pace. Si sunt roz si pentru ca ma doare capul rau, dar rau de tot. Vineri am frecat duda prin gara. Ca doar a fost greva. Dar tot am ajuns acasa. Sunt mandra de realizarea asta a mea.
Sunt atat de roz ca mi se face mie greata. Sunt iar ca un cartof. Neindemanatica. Si roz. Cum sa mai poti sa mai inveti in conditiile astea vitrege, nu stiu. Creierul mi-a ramas pe undeva pe drum, in povestea aia de am gandit-o in tren azi la intoarcere si am vrut s-o scriu si-am uitat-o.
Sunt culmea. Uneori m-as bate eu pe mine, m. Cu pumnii. Dar sunt asa de roz ca orice incercare de autoviolenta cade din start. Fleosca-fleosca si roz.
Si mi-e dor de niste cafele, niste oameni, niste ganduri pe care le-am impartit cu ei stiind ca voi putea imparti si continuarea gandurilor astora. Dar ei au plecat si m-au lasat pe jumatate gandita.
Sunt asa de roz ca-mi pun pe mine singura chestie roz pe care o am si ies in lume. Undeva in spatele durerii de cap si miilor de pagini de citit si sentimentului de neintregire sta un zambet. Roz, al dracului.
