As scrie o balada dar talentul nu ma lasa; sunt destinata prozei, devine din ce in ce mai clar.
Ma gandeam acum cateva zile la cheile pierdute. Ce triste trebuie sa fie. Sa fii o cheie fara broasca, sa nu-ti poti indeplini datoria de a deschide usi, ceea ce era insasi ratiunea ta de-a fi. Cand esti o cheie pierduta, la ce poti sa mai speri? Speri doar ca cineva te va reuni cu broasca de care apartii. Si nici n-ai idee, tu, biata cheie pierduta, ca broasca aia poate sa aiba mii si mii de alte “tu”, fara sa faca cine stie ce diferenta.
Daca aveam talent, iesea mai amuzant postul asta, desigur.