Citind “Versetele Satanice”, in mod bizar mi-am amintit de “Viata lui Pi”. Mi-am amintit pentru ca, pana la urma, este vorba tot despre un drum, despre devenire, despre libertatea de a alege ceva, orice, in care sa crezi, despre mutatii interioare si patinari pe marginea unei rape denumita asa de societate.
Religia este un lucru dubios, constrangator, insititutionalizat si dominat de oameni. Credinta e cu totul alta poveste, mult mai misterioasa, pe care fiecare o traieste in felul lui.
Si o sa ma mir mereu cum de ceva atat de personal si intim poate sa fie atat de politizat si mercantilizat, de utilizat de altii, mai speculanti, in cu totul alte scopuri.
Mai am pana termin cartea. Merge greu. Mi-e greu sa ma concentrez si uneori am un flux de ganduri atat de iute si navalnic ca trebuie sa ma opresc. Cred ca sunt oarecum suprasaturata, desi intelectual vorbind n-am mai depus cine stie ce mari eforturi.
