Ajutoare

Posted: February 8th, 2008 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | No Comments »

N-am fost niciodata cea mai responsabila persoana. Cel mai greu imi era, si inca imi este, sa am grija de mine. Imposibil sa-mi dau sfaturi si daca reuseam totusi, imposibil sa le urmez.

Trebuie sa-mi ies serios din pepeni ca sa am curaj sa semnalez anumite greseli pe care altii le fac. Apreciez libertatea si las loc celor care au nevoie de el, nu-mi place sa ma bag in sufletul oamenilor si cred ca sunt experiente prin care trebuie sa treaca singuri si praguri de care trebuie sa se loveasca serios tot singuri pentru a se putea construi ei pe ei cat mai frumos. Uneori insa, imi sare mustarul (nu m-am decis daca e iute sau dulce) si ii iau eu cu mana mea de cap si-i izbesc de prag. Ca altfel nu se poate. Si pe mine m-au dat altiii de atatea praguri si tare bine mi-au facut. E ca atunci cand ai o masea care sta sa cada si ti-o legi cu ata de usa si astepti sa traga cineva de usa aia. Asa e si cu anumite necroze sufletesti, trebuie sa vina cineva sa le scoata cu forcepsul.

In fine, dincolo de partea de self-help din postul asta, ideea e ca uneori ma mir cum cineva ca mine, atata de instabil si de fragil si de inapt sa aiba grija tocmai de ea, mai reuseste sa traga de usa pentru cineva si sa mai scoata cate-o masea. Si se pare ca-mi si iese treaba asta si trebuie sa recunosc ca e un sentiment foarte frumos, ala ca ai reusit sa ajuti pe cineva macar un pic.



Leave a Reply