Incerc sa descriu

Posted: February 10th, 2008 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | No Comments »

Dar e imposibil. Descrierile fura de cele mai multe ori din frumusetea unui moment. You had to be there. Ca sa simti caldura locului, asteptarea, Haggard, Amorphis, totul care s-a legat asa cum nu ma asteptam.

You had to be there ca sa vezi ca nu a fost inghesuiala din aia imposibila si ca poti sa stai la 10 metri de scena si totusi sa ai loc sa dai din cap. Sa te enervezi la intrare pentru ca la 7 jumatate cei de la Frozen Dusk cantau iar majoritatea publicului era inca afara. Sa ridici din umeri nepasator si brusc incalzit cand intri in sala si sa te uiti curios pe scena. Sa apara cei de la Haggard care sa rupa-n doua tot si sa te lase speechless. Sa nu-ti vina sa crezi cat de perfecti sunt, cat de bine suna fiecare instrument, cat de frumos vorbeste Asis intre cantece, asa, politicos si simpatic, si-n ce grohaiala fantastica o da la urma. Incredibil, sa exclami cand auzi detasat fiecare instrument si cand mai auzi cate-o voce de soprana care te lasa pe spate. Sa te doara spatele si picioare intr-un mare stil dar sa uiti de tot cand apar dreadurile lui Tomi si cand incepe sa cante cum stie el mai bine.

Omul asta de la Amorphis e incredibil. Cu dreadurile lui, cu atitudinea lui, cu growlul lui, cu modul in care stie sa cante si chestii pe care nu le-ai fi vazut cantate decat de Pasi. Aseara nu mi-a venit sa cred ca am auzit Into Hiding si On Rich And Poor, chestii pe care mi le doream mult de tot. Concluzia mea e ca, desi n-am vazut Amorphis live cu Pasi, Tomi face treaba nu buna, ci excelenta. Nota 20 pentru datul din cap cu cele 245 kg de dreaduri.

Zicea cineva pe forum la Metalhead ca Amorphis sunt ca un prieten bun pe care-l vezi din joi in pasti. Cam asa ceva. Astept urmatoarea joi.

Ba, mie mi-a placut, ce sa mai. Si daca nu-mi fluiera vesel vantul prin buzunare, m-as fi dus si azi la Haggard. Dar sunt foarte, foarte multumita cu ceea ce-am avut.



Leave a Reply