Hai natiune, hai in parc, macar juma de ora pe zi, habar n-aveti ce bine va prinde. Eu una incerc sa recuperez anii trecuti in care mi-era lene/n-aveam timp/n-aveam cu cine/preferam cluburi sau terase. Lene tot imi e dar lupt cu ea, timp se face, pot sa merg si singura, cluburile si terasele le gasesc unde le-am lasat. Haaai, miscati-va, e frumos afara, daca nu e oricum in parc e frumos, nu mai stati lipiti de birouri si griji si probleme si unghii roase si “cum ar fi daca”-uri.
Azi am fost in Kisellef si am gasit un teren de joaca gol, pustiu chiar, fata de alea din Cismigiu care sunt doldora de copii. Ta-na-naa, idee. Juma de ora numai pe-acolo m-am invartit. M-am dat in leagane, in tobogan, m-am suit pe franghii si franghiute, m-am scarpinat in cap in fata unor chestii dubioase prin care eu nu m-as juca nici acum, dar copil; nu m-am dat in balansoar in schimb ca n-am avut cu cine. Pfii si ce distractie! Mi-nu-nat.
Mai ales dupa scoala de la 8 in care am vorbit de sisteme de partide si comportament electoral, am ras isteric fara absolut niciun motiv in afara de “ocupaaaat” zis de un caine imaginar si m-a apucat o griza de gelozie la adresa instrumentului meu de facut baloane pe care nu voiam sa-l dau nimanui. I’m disturbed.
