Dupa ce ieri mi s-a prezentat parcul Cismigiu, vechea iubire, noaptea si am constatat ca e la fel ca ziua numai ca e intuneric si mult, mult mai amuzant (asta nu stiu daca are vreo legatura cu faptul ca era intuneric), am vazut copacul numit Sâmbovina (era mai funny in momentul descoperirii), am analizat oamenii care sareau in apa pana la glezne din lac, m-am dat in leagan si altele din seria, azi a venit timpul de Carol.
Carol este… minunat. Parca e o poveste el asa, nu un parc, cu ratuste si copii pe role si oameni scrantiti si banci pe malul lacului si role si biciclete si flacari si paznici la flacari si Ionuca si Aurelian si soare si putin frig si miros de copaci si alte frumuseti.
Mi-a placut, ma. Poate cel mai mult. Mi-a dat o senzatie de… ceva care trebuie povestit, inceput, croit, desenat, adulmecat, ceva calm si frumos.
Una peste alta, mersul prin parcuri este o chestie foarte utila si productiva.
Si am promis sa nu zic nimic de clatite. N-am zis!
..
si mi s-a facut si pofta cu ocazia asta
Te astept la mine sa iti fac ;;)
