Aveam inainte o pereche de chei si un zambet cand era furtuna. Acuma imi bag picioarele in furtuni si simt ca mi-am pierdut cheile.
Asta una la mana.
Doi, cred ca azi e vreme de hoinarit si pierdut vremea, vreme de mirosit punctele cardinale, de rasfoit carti pe care nu le cumpar, de trecut pe langa usi pe care nu intru.
Si trei, ma tot gandesc daca ceea ce lasi in urma contureaza cumva ceea ce incepi. De fapt, m-am si decis, bineinteles ca asa se intampla. Si uite-asa ceea ce poate tu incepi dorindu-ti sa fie nou si fara legatura cu ceva din spate este filtrat printr-o pelicula fina a tocmai ceea ce tu vrei sa lasi in spate. La urma urmei, nu e deloc rau.
Ca sa fie un patrat si nu un triunghi, deci patru: cine mama ma-sii a mai inventat si gaurile in asfalt? Dau eu in ele mereu. Sunt extrem de echilibrata cand merg pe strada. Parca in centrul echilibrului meu sta un pitic irlandez beat turta. All for me grog, me jolly jolly grog…
