Cu bagajul

Posted: April 4th, 2008 | Author: | Filed under: If only | 2 Comments »

Si uneori… trebuie sa cedezi. Trebuie, ca sa te ridici si sa te iei de unde ai cazut si sa mergi mai departe, cu tine in spate ca un rucsac vechi si peticit, plin de tot soiul de lucruri care nu stii exact daca-ti trebuie dar le iei dupa tine “in caz ca”.

In caz ca o sa cada cerul, in caz ca ai nevoie de o pastila pentru lipsa de vise, in caz ca ti se rupe antena de receptie, in caz ca ai nevoie de un pix care sa scrie in 300 de culori simultan, in caz ca-ti cere cineva biletul ala de tren vechi de un an, in caz ca trebuie sa ai la tine o capsa verde, in caz ca trebuie sa-i arati cuiva biletul din barul ala de la concertul ala unde ai fost cu oamenii aia, in caz ca trebuie sa-i explici cuiva cam cum stau lucrurile pe harta aia a orasului in care n-ai mers niciodata, in caz ca ploua si trebuie sa ai o palarie verde, in caz ca vrei sa recitesti un pasaj din cartea pe care oricum o stii pe dinafara, in caz ca vrei sa te mai uiti din cand in cand la cheia aia, in caz ca ti-e dor, in caz ca nu ti-e dor, in caz ca vrei un biscuite cu cereale, in caz ca vrei un servetel ca sa-ti acoperi temerile cu el.

Si mergi tu cu tine asa, sperand sa descoperi pe drum ce faci si unde dracu mergi si cine, daca e cazul, va merge alaturi de tine. Daca e cazul. Si mergi si speri si speri si mergi si mai pui in picior inaintea altuia si uite ca rasare soarele si ce frumos trebuie sa fie si ce frumos trebuie sa fi fost…


2 Comments on “Cu bagajul”

  1. 1 Ina said at 10:46 pm on April 6th, 2008:

    Magnificently written. Si intotdeauna, oricand, oricine ar putea avea nevoie de o capsa verde.

    <3

  2. 2 Sunkissed said at 10:56 am on April 7th, 2008:

    thank you dear. si eu sunt de aceeasi parere :)


Leave a Reply