Don't tell me where it hurts

Posted: April 23rd, 2008 | Author: | Filed under: Eu cu mine | No Comments »

Nu-mi spune ca te doare. Nu-mi spune unde. Nu-mi spune de ce plangi. As putea la fel de bine sa simt ranile tale asa cum ar fi ale mele si ar fi prea multe rani unele peste altele, incolacite. M-am cam pierdut, voit, de toate, iar de farama de credinta pe care o mai am ma leaga ceva foarte subtire. Sau cel putin asa vad eu lucrurile. Poate ca nu e asa, de fapt, sigur ca nu e asa, am nevoie de un soc interior si-l astept, paradoxal, linistita. Dar am nevoie de un soc al meu, nu mai vreau socurile tale, durerile tale, dramele tale, nu pentru ca nu vreau sa ascult, ca nu vreau sa ajut, ci pentru ca o batistuta de hartie nu poate sa faca mare lucru. Poate doar sa stearga o lacrima sau/si niste mucozitati, dar dup-aia ea devine inutila.

Mi-am pus de cafea si am inchis ochii, incercand sa inlatur apasarea. Am mii de ganduri si cu toate astea suiera vantul. Uneori simt ca totul la mine e un organ senzorial. O s-o iau razna de atata sinestezie. Si nu-mi spune durerile si dramele tale… mai bine pune-ti de cafea si tu si concentreaza-te asupra ei; e mai usor, macar pentru ceva timp. Imi pare putin rau de egoismul meu, dar nu e ca si cum o sa ma tina o eternitate sau ca si cum chiar cred in el. E senzatia aia cand ti se infunda urechile si trebuie sa casti ca sa-ti revii. Ei, eu aman putin, dar putin de tot cascatul.

S-a facut cafeaua, s-a facut liniste, a iesit soarele… si-n jur se sterg copacii



Leave a Reply