Si incep o luna noua. Incep s-o mananc. Ma simt de parca e august. Nu e momentul de august cand ai tolba plina de sarcini care mai de care.
M-am inchis in casa cea noua si scriu cu spor sau nu la ceva de care voi si uita peste cateva luni. Temeri care mai de care isi fac loc sub patul meu. La fereastra jur c-am vazut un liliac de doua ori. Si asa-mi sunt de “dragi” liliecii…
Si intre toate astea ma mananca o nerabdare gigantica sa scap de trebuie si sa incep dracului o data augustul meu. Sa invat sa ma las imblanzita nu e asa usor cum am crezut. Sa invat sa primesc, sa zambesc din nimic, sa ma trezesc vesela dimineata, sa fiu rugata, sa fiu asteptata, sa mi se duca lipsa. Uitasem. E frumos. Si greu, foarte greu, sa te obisnuiesti din nou, sa nu fi acra, sa nu fi batrana si singura si inconjurata de pisici prea devreme…
Dar merge treaba, nu sta. Ceea ce e bine.
Hai ca se poate. Inca 15 pagini, 4 examene, doua festivitati si dup-aia drumul deschis, o carte de colorat s-o umplu cum vreau eu.