Cut me open

Posted: July 17th, 2008 | Author: | Filed under: Eu cu mine | 4 Comments »

Nu sunt un chirurg bun. Intotdeauna mi-a fost frica de sange si de durere. De aceea, e cu atat mai uimitor ca am incercat sa fac pe chirurgul cu amaratul meu de suflet.

Am excizat fara mila tot ce mi s-a parut infectat si defect. Insa de la prea multa cafea si prea multe emotii am taiat si in plus, am taiat si pe langa, am taiat haotic, printre lacrimi, printre zambete, dupa nopti nedormite. Am ascutit bisturiul deja bine ascutit si fara sa ma deranjez sa-l sterilizez m-am apucat de cioplit.

Si a trecut timpul si am crezut ca am facut bine. Numai ca am observat o usoara paralizie pe partea dreapta a sufletului, o anemie generalizata si o mare problema in ceea ce priveste rezistenta la efort sentimental.

Am scos scamele, mizeria si puroiul, trecutul nesimtit, ura toata si am scos si ceea ce ma facea atat de “eu”, toate modurile in care stiam sa simt. Sunt ca un copil despre care am citit ca s-a trezit dupa o operatie pe creier vorbind cu  un alt accent. Asa si eu, simt cu un alt accent.

Pana la urma e chestiune de reconstructie. E si asta o metoda de a-ti ocupa timpul.

Problema, asa cum s-a mai mentionat in multe carti si filme, este ca nu traim singuri. Apuca-te si explica cu un alt accent ca nu esti un chirurg bun.


4 Comments on “Cut me open”

  1. 1 koma said at 10:25 pm on July 17th, 2008:

    am sesizat excesul de cafea pe blogul tau. nu cred ca e vreun post fara aroma de cafea. si e ok. fara micile capricii viata n-ar avea originalitate.

    iar despre suflet… nu sunt retete sigure. problema persista atat cat o lasam noi. atat cat merita. apoi trecem la urmatoarea problema :)

  2. 2 sunkissed said at 11:04 am on July 18th, 2008:

    cred ca e primul post in care cafeaua e putin dojenita.
    cat despre suflete… chiar nu sunt retete. sunt in schimb oameni langa tine si usi care merita deschise.

  3. 3 Lu said at 2:34 pm on July 18th, 2008:

    si usi care merita inchise definitiv atunci cand simti ca nu le mai poti trece pragul

  4. 4 Sunkissed said at 4:00 pm on July 20th, 2008:

    de alea nu mi-e teama. cu ele m-am rezolvat. mi-e teama de blestematul ala de coridor. ala in care stai si astepti, static.


Leave a Reply