Micutul caine negru

Posted: September 8th, 2008 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | 4 Comments »

Eram in tramvai. Inceput cald de toamna, poate prea cald, oameni grabiti, poate prea grabiti, aglomeratie, poate prea aglomeratie, ocupata, poate prea ocupata. Multe incertitudini si nicio certitudine. Doar inceput de ganduri printre asternuturi si haine care nu sunt ale mele. Doar lucruri aruncate haotic intr-o casa pe care nu o detin. Doar cate un telefon fugar si cu un nod in gat catre mama, departe de mine, de care mi-e dor. Doar observatii fugare, pentru ca nu vreau sa fie altfel, asupra prietenilor mei care se schimba.

 

Trecem repede de strazi, statii, parca am si uitat unde ma indrept. Nu reusesc sa-mi fixez privirea de nimic, nu reusesc sa fiu prinsa de muzica din casti, masinal intind cardul cand sunt intrebata de voie buna de controlor. Si totul parca se misca mai repede decat insusi pamantul, ceea ce e cumva ingrijorator.

 

La o statie oarecare, se urca el. Intre doua varste, este imbracat modest si simplu, cu pantaloni de in si tricou polo. Merge atent, cu grija, avand o figura preocupata. In toata graba si in acelasi timp nestarea mea, il observ. Pentru ca tine in brate cu atata grija si tandrete un bot negru, care din cand in cand se uita la el cu atata afectiune incat aproape ca ma simt eu coplesita. Este un caine mic, cret si intre doua varste, la fel ca stapanul. Are o figura incredibil de umana, preocupata la fel ca stapanul, multumit in pozitia comoda pe care barbatul i-a gasit-o in bratele sale. Labutele lui se odihnesc pe umerii barbatului si priveste din cand in cand, curios, in jur.

 

Aproape de statia la care trebuia sa cobor, nu-mi mai puteam desprinde privirea. Cautam o certitudine si am gasit una care nu era a mea, intr-un tramvai care ma duce spre ceva nou si instabil. Am gasit o legatura intre un om si un caine, am gasit afectiune, am gasit ceva cald si sigur care sa te astepte acasa.

 

Un alt om observa legatura tacita intre om si caine. Aflat in spatele barbatului, intinde o mana catre micul catel negru si preocupat. Acesta miroase mana si, nedumerit, isi pune capul la loc pe umarul stapanului. Acesta din urma observa si ii zambeste cainelui intr-un mod atat de firesc si frumos inca si ultima nevoie de certitudine mi-a fost spulberata.

 

Dandu-se jos din tramvai, omul traverseaza cu grija, isi pune micul prieten preocupat jos si pornesc amandoi spre vietile lor. Poate modeste, poate nu, poate singure, poate inconjurate de familie si prieteni. Dar extraordinar de sigure. O certitudine care iti ofera cel mai frumos inceput de zi.


4 Comments on “Micutul caine negru”

  1. 1 diana said at 10:21 am on September 9th, 2008:

    Ce poate fi mai frumos decat o privire incarcata cu dragoste…..indiferent ca e vorba de un catel, copil, parinte sau iubit…..dar te face pur si simplu sa te simti “king of the world” ….chiar daca si numai pentru o clipa toate gandurile amestecate ti se limpezesc……feels damn good :)

  2. 2 sunkissed said at 10:49 am on September 9th, 2008:

    exact. damn good

  3. 3 Roxa said at 10:27 am on September 10th, 2008:

    Ioi, ca m-am topit de drag la post-ul asta, mai ales ca ma tot gandesc la viitorul meu labrador care inca probabil nici nu s-a nascut. :D Can`t wait anymore. :D

  4. 4 Sunkissed said at 11:46 am on September 10th, 2008:

    ce frumoos, o sa ai labrador! asa, sa fim mai multi, sa spargem dominatia cat-loversilor din toata lumea :))


Leave a Reply