Molicel

Posted: September 22nd, 2008 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | 4 Comments »

Unu la mana, azi, cand urcam masinal scarile la metrou, am avut un mic, dar mic atac de panica. Am simtit brusc ca ma apasa totul, lunea, oamenii, scarile, am vrut sa ma intorc, sa ma fac bucati, sa ma dezintegrez si sa trec prin ei, prin toti oamenii aia grabiti, obositi, nedormiti, imbracati de luni, de saptamana, de job, de nevoie, de salarii mai mari sau mai mici, de corporatii, de birouri impersonale… Mi-am dorit asa tare sa fiu iar sub paturica mea de acasa, asa de tare si de copilaresc incat a durut si a durut si mai tare faptul ca inca nu stiu ce sa fac cu acest sentiment, cum sa nu ma mai gandesc la el, cum sa nu-l mai simt ca pe o rana. Mi-e dor sa invat pentru facultate in nopti lungi si triste de toamna, incep sa regret ca nu am ales un master anul aceasta, mi-e dor de gustul cafelei facute acasa pe care-l mai simt doar in weekend.

Doi la mana, e destul de greu sa incerci sa obtii satisfactii la munca, sa simti o bucurie din ceea ce reusesti sa faci. Da, de acord, daca ai slujba potrivita e minunat si nu mai trebuie sa te straduiesti, dar atunci cand esti la prima, principalul lucru cu care te lupti e ca estu tu responsabil pentru ceva, ca ceva-ul ala depinde de tine si de cum gandesti tu problema, si pentru ca esti “boboc” e destul de greu sa vezi mai departe de efort.

Trei la mana, si de fapt motivul pentru care ma mancau degetele, este ca am redescoperit senzatia de moale. De la noua mea pilota de care sunt atat, dar atat de incantata, la noul meu pulovaras maro si moale ca ursuletul de plus pe care-l iubeai cand erai mica. Treaba e ca se ia senzatia asta de moale si ai chef de o zi moale, o cafea nu cine stie ce, esti tu extrem de moale si parca nimic nu te face sa te incordezi. Cu atat mai mult, inversunarea mea de mai devreme de pe scarile de metrou este cu atat mai ciudata si fizica.

Patru la mana, am senzatia ca nici toamna asta nu scap de anumite lucruri devenite deja o obisnuinta cu iz de frunze galbene. Anume sa pun mana pe dalta si sa incep sa ma cioplesc, sa mai dau jos ceva, sa mai pun ceva, sa vedem ce iese. Sa lucrez la mine, la ale mele, la ce mai trebuie slefuit astfel incat sa pot sa ma invalui in ceva moale si sa simt asta asa cum trebuie.

Si ca sa fie 5 la mana, ca deh, 5 degete sunt la o mana… Am inceput sa beau ceai cu o pofta nebuna. Si beau Irish Cream, care este, cum altfel, moale, mai ales cu un pic de lapte.

Toamna, toamna… cat s-o numeri pe degetele unei maini zgribulite.


4 Comments on “Molicel”

  1. 1 koma said at 11:05 pm on September 22nd, 2008:

    wake up!
    i`m here [u`r not alone] :)

  2. 2 Sunkissed said at 9:15 am on September 23rd, 2008:

    ce misto ca am citit comentariul asta la prima cafea de dimineata :D

  3. 3 diana said at 10:12 am on September 23rd, 2008:

    Unu la mana….eu cand eram mica aveam o paturica de care nu vroiam sa ma despart….imi revine si acum sentimentul de acea paturica…a fost foarte intens, dar din pacate nu am mai gasit alta paturica deci nu o sa o insel paturica din amintirile mele… :D
    Doi la mana….satisfactii la munca…uhm…e mai bine sa incerci sa te simti mandra pentru fiecare chestie care o descoperi sau o faci on your own….otherwise…o sa fie o cam….. ideea e ca niciodata nu o sa existe jobul perfect.
    Trei la mana..a naibii paturica, a facut o frustrata din mine care nu se mai poate atasa de nici o alta :))
    aaa…si apropo de ceai am baut unul ieri care am observat azi ca era expirat :))) ma miram de ce am fost ieri asa de….. :))

  4. 4 Sunkissed said at 10:43 am on September 23rd, 2008:

    eu mi-am uitat ceaiul acasa. m-am decis sa-mi iau si la munca dar… am uitat. iar o sa beau multa cafea, damn it. dar macar ceaiul meu nu e expirat :))


Leave a Reply