Orasul in care traiesc

Posted: October 12th, 2008 | Author: | Filed under: La naiba! | 6 Comments »

Orasul in care traiesc are maini lungi, e neindemanatic, haotic si colorat de toamna in nuante care fac ochii sa se mire. Orasul in care traiesc are blocuri gri si oameni gri, graffiti pe metrouri si pe inimile oamenilor, frunze aramii, ecouri de zambete, priviri perverse, leagane rupte, tobogane inalte, copii ciudati, iubiri nenumarate, pierderi irevocabile, toamna curata. In orasul in care traiesc, lebedele sunt intotdeauna mirate, strazile mereu agolmerate, iar bicicletele scartaie a jale cand vad ca banda lor speciala e ocupata de cate un 4×4. Orasul in care traiesc habar n-are ce e ala iq emotional, dar stie cel mai bine cat e euro in dimineata respectiva.

Orasul in care traiesc are femei in varsta care se rastesc la alte femei in varsta sa nu mai cerseasca pe scarile de la metrou, ca n-au loc sa treaca ele, primele. Orasul in care traiesc n-are bun simt, mananca seminte si totusi seara merge la opera. Orasul in care traiesc scrie ca sa nu uite si uita sa scrie, lumineaza noaptea cu tipete la vederea cainilor vagabonti/aurolacilor/liliecilor; orasul acesta uita sa doarma si mananca la kfc, dar uneori mai tine si dieta montigniac. Orasul in care traiesc respira si iubeste, dar nici el nu mai stie cum. Fumeaza, bea si injura, dar are nas de copil, lasa oamenii pe strazi, dar le coloreaza cutiile de carton.

Bucuresti.