Cheile

Posted: October 15th, 2008 | Author: | Filed under: Eu cu mine | No Comments »

Port in geanta niste chei. Deschid usa mea, dar nu-s ale mele. Ma uit la ele si-mi lipseste brelocul meu mare, snurul rosu lung, zornaitul specific. Sunt simpatice si astea, mai mici, brelocul e cu NYPD (?!), dar nu-s ale mele.

Mi-e stomacul cat un ghem. De ata. Mic. Cand ai alte chei decat ale tale in geanta, parca totul e altfel, parca traiesti viata altcuiva. Totusi, acele chei straine deschid seara aceeasi usa binecunoscuta care da inspre aceeasi casa pe care o stii prea bine. Insa toata ziua, cheile alea care nu-s ale tale si-ti atarna in geanta iti dau un sentiment de nou si neasteptat. Degeaba am incercat sa contracarez sentimentul cu vechii mei tenisi rosii si bluza pe care o iubesc cel mai mult, sentimentul e inca acolo.

Si daca stau sa ma gandesc, n-am nevoie de alte chei in geanta ca sa am stomacul cat un ghem. De ata. Mic. Cheile se intampla sa fie acolo, la fel cum s-a intamplat ca intr-o anume seara sa fac un anume lucru ce mi-a amestecat ideile in cap si acum trebuie sa ma lupt cu ceea ce am putea numi “consecinte”. Am stomacul cat un ghem pentru ca am uitat cum se fac anumite lucruri care “se fac” intr-un anume moment, pentru ca am uitat ca am 23 de ani, un job si niste planuri, trasate ele cu creionul, dar planuri. Din primavara, de cand m-am trezit din letargie si am pus punct la niste ani, nimic n-a mai fost “ca inainte”, si cu rele dar mai ales cu bune si in doar cateva luni am ajuns sa fac doua chestiuni opuse ca stare de spirit, pe care mi le doream, dar asa, vag, intr-un viitor cat mai indepartat: sa ma bulucesc la metrou la Victoriei dimineata si sa trag concluzile zilei seara, sub paturica, facand planuri si razand de bezmetica langa cineva. Pe langa valtorile mele deja existente si care n-au disparut. Si starea asta noua de lucruri implica putina introspectie.

Sunt chestii pe care nu am pofta sa le povestesc, doar sa le traiesc. Am pofta sa-mi disec starile si gandurile, sa trag concluziile mele alambicate si de neinteles. Dar nu sa-mi povestesc lucrurile astea noi.. ma rog, desi noi nu mai sunt, dar nici nu le-am asimilat intru totul. E o schimbare de care aveam mare nevoie in modul in care ma raportez la lucruri.

E, vorba aia, aceeasi usa, alte chei.



Leave a Reply