Ieri a fost ieri

Posted: October 22nd, 2008 | Author: | Filed under: La naiba!, On the eighth day God created coffee | No Comments »

Logic. Si daca a fost ieri, inseamna ca azi ar trebui sa fie putintel mai bine.

Ieri mi-am inceput ziua cu un nene tipand la mine sa imi mut masina din nu-stiu-ce poarta, cand singura “masina” cu care merg zilnic e metroul si ma indoiesc ca la el se referea. Metrou pe care, de altfel, l-am pierdut in prima instanta si am batut pasul pe loc la Armata Poporului vreo 10 minute, pana a catadicsit sa vina urmatorul.

Azi n-a tipat nimeni la mine de dimineata. Ba chiar am avut o conversatie simpatica si mi-am gasit si sosetele pe care le cautam de ceva vreme, unele colorate la care tin destul de mult. Am prins ambele metrouri fara sa alerg dupa ele si fara sa astept nici macar 10 secunde.

Ieri mi-am inceput ziua cu o cafea instant amara. Azi, a fost sa fie una aromata si adevarata. Ieri, cafeaua aia a fost insotita de griji si unghii roase, plus o stare generala de slabiciune. Azi, a fost plina de zambete si un sentiment cald. Cred ca se trage si de la cafea, nu neaparat de la schimbarea magica marti-miercuri.

Incepe sa-mi placa ziua de miercuri. Incepe sa-mi placa locul meu la birou. Incep sa-mi placa atatea chestii noi incat nu stiu ce loc mai este pentru alea vechi.