O balanta

Posted: October 28th, 2008 | Author: | Filed under: Eu cu mine | 9 Comments »

Ieri mirosea atat de tare a iarna ca m-am si vazut cu ghete pufoase, manusi imblanite si caciula mea caraghioasa, sus intr-o casa de munte, cu vin fiert in mana, cu zapada in jur. M-am imaginat acolo, la caldura pe care numai lemnul o poate da. Aproape ca simteam zapada pe nas si picioarele inghetate.

Si m-am tot gandit eu asa… cum de m-am linistit dintr-o data. Descopar chestii la mine care au ars mocnit pana cand, nealimentate, s-au stins. Si nu e deloc rau. Descopar furii si dureri care atunci cand erau prezente, erau atat de prezente incat credeam sincer ca or sa ma doboare, dar n-au facut-o. Descopar raceli care s-au topit.

De cate ori sa mai citesti o carte pana sa inveti ceva din ea? Lupul de Stepa de Hesse mi-a trebuit de 7 ori.

„…de fiecare data cand viata mea fusese zguduita din temelii, castigasem pana la urma cate ceva, castigasem mai multa libertate, mai mult spirit, mai multa profunzime, dar si ceva mai multa singuratate, mai multa raceala, mai putina intelegere.”

Balantele exista ca sa le cumparam si sa ne uitam la ele, in bucatarie, desi gatim la fel cum o faceam inainte, fara masura; exista ca sa fim siguri ca nu suntem inselati, la magazin. Dar daca noi suntem cei care le masluim? Si daca dintr-o data se indreapta talerele si devine totul corect si pe fata, mai simti provocarea? Si daca o simti, o accepti?


9 Comments on “O balanta”

  1. 1 lu said at 4:04 pm on October 28th, 2008:

    uneori nu o mai simti. alteori chiar daca o simti nu o mai accepti. asta se intampla mereu cand talerele balantei sunt perfect echilibrate. am impresia ca simti si accepti provocarea numai atunci cand te confrunti cu un dezechilibru puternic. speri ca asa vei schimba lucrurile in bine. dar nu stiu cum se face ca dezechilibrul se adanceste si mai tare. cel putin in cazul meu asa se intampla. but i am a libra after all1 :)

  2. 2 Sunkissed said at 4:41 pm on October 28th, 2008:

    am vorbit ieri cu un om care-mi spunea ca lucrurile simple nu-l mai intereseaza. nu e nimic provocator cand e totul pe fata. mi s-a parut trist. sa cauti o bucurie numai in ascunzisuri. cand ai balanta aia perfect echilibrata, atunci te eliberezi putin si ai timp sa vezi alte si alte talere neechilibrate.

  3. 3 diana said at 11:09 am on October 29th, 2008:

    chiar ca trist…..si la un moment dat obositor…sunt atat de multe lucruri frumoase care sunt la vedere, dar sunt ignorate doar pentru ca sunt prea simple ca sa fie luate in considerare….uneori…alea aduc o bucurie enorma…pacat ca uitam asta.

  4. 4 Sunkissed said at 1:16 pm on October 29th, 2008:

    uitam, da. pentru ca alea rele au un dar de a se tine scai de noi. mie mi se intampal des ca, atunci cand e noapte foarte tarziu si trebuie sa ma trezesc a doua zi devreme, sa nu pot dormi. si cu cat ma gandesc mai mult ca trebuie sa dorm, cu atat nu reusesc. asa si cu restul. cu cat ma gandesc mai mult ca trebuie sa-mi fie bine, nu-mi e.

  5. 5 lu said at 1:46 pm on October 29th, 2008:

    lucrurile astea rele exercita mereu o fascinatie imensa asupra noastra. din nefericire. probabil ca asta e motivul pentru care le vedem mai usor decat pe cele bune

  6. 6 Sunkissed said at 2:56 pm on October 29th, 2008:

    exact, fascinatie. sa stai sa-ti diseci fericirea parca nu e la fel de interesant ca disecarea unei nefericiri. nu e la fel de poetic

  7. 7 lu said at 7:41 pm on October 29th, 2008:

    absolut deloc poetic :)

  8. 8 Sunkissed said at 9:48 pm on October 29th, 2008:

    si uite ca, undeva adanc, toti visam sa fim poeti

  9. 9 lu said at 3:57 pm on October 30th, 2008:

    poetii raului si ai dezastrului din vietile noastre. altfel nu e chic/cool/and so on ;)


Leave a Reply