A venit si ziua de luni. Mizerabila. Maine-s alegeri. Dincolo. Peste ocean adica.
Parca am mancat untura de peste in loc de sandwichuri si cafeaua a avut gust de nisip. M-am tarat din casa foarte tarziu si simteam cum picioarele nu vor sa ma asculte. In loc sa se indrepte voiniceste spre lumea din subteran, ele mai degraba s-ar fi bagat inapoi in plapuma.
Marea, imensa hotarare de lunea asta este una simpla si relativ usor de facut, cel putin in prima faza. O sa incep sa-mi scriu cartea. Nu cartea vietii, aia se zice ca se scrie singura. Cartea aia care o sa fie publicata, cartea aia care o sa coste mai mult decat o sa aduca profit, cartea aia care o sa fie aratata nepotilor, cartea aia care o sa fie prima. Habar n-am cum o sa o scriu, ce o sa fie in ea, daca o sa fie la fel de sincera precum o vreau. Dar o sa o scriu. Si o sa o fac de-adevaratelea. Si lunea asta mizerabila o sa ramana in istorie ca lunea in care eu m-am decis sa imi scriu cartea.
Acum ca am scris asta aici, ceea ce ma obliga cat de cat sa iau actiune, ma duc sa-mi oblojesc lunea uracioasa si puturoasa. E abia 12 si nu am niciun chef. De nimic.
