Am asteptat ziua asta ca pe o gura de aer dupa ce stai sub apa mult prea mult timp ca sa-ti fie bine. Tot stresul asta, toate diminetile mele pierdute, toate imbrancelile de la metrou incep sa nu mai aiba niciun farmec, pentru ca nu mai sunt noi. Am cedat nervos de prea multe ori saptamana asta si am facut-o doar in mine, ca sa nu deranjez, stric, enervez. Insa am reusit oricum sa fac si asta, pentru ca oamenii stiu cand faci poc si pe dinauntru, cel putin oamenii tai.
Asa ca aseara m-am asezat pe scaunul meu de la Sala Palatului si am tacut si am ascultat si am vazut. Si mi-a prins bine, m-am simtit intr-o stare de care aveam nevoie, daca exista cun concert-masaj, atunci asta a fost. M-am transportat si am dansat pentru prima oara tango, iar pentru ca asta se petrecea in mintea mea, am dansat chiar bine. Am dansat atat de bine incat, dupa concert, am reusit sa dau afara cate putin din galeata mea de nervi si surmenare interioare.
Acum mult timp scriam despre revansa ceva ce eventual nu mai stiu pe unde a ajuns. Aseara am avut un sentiment clar al faptului ca mi-am luat, cumva, o revansa fata de mine. Ciudate invalmaseli pentru un concert de joi seara.
u2 e febletea mea. din cate stiu eu, n-au anuntat nimic. albumul nou se lanseaza in martie, asa ca mai avem de asteptat. daca nici in 2009 nu vin la noi, personal ma duc in dublin si il strang pe bono de gat!