Culorile nu mai par la fel

Posted: December 4th, 2008 | Author: | Filed under: Eu cu mine | No Comments »

In Sibiu, in Piata Mare, se plimba oameni imbracati bine. Pare frig.

Mi-e dor de un acoperis de tigla plin de zapada, cu un horn de pe care iese linistit un fuior de fum. Mi-e dor de liniste, desi nu m-as putea plange in privinta asta.

Intr-o vreme, ma uitam la o emisiune pe Discovery in care se mutau case intregi. Ca in desene animate, se puneau pe roti si erau duse unde dorea proprietarul. De ce nu se poate face asta si cu apartamente, inca?

Cred ca un mare motiv pentru care am devenit asa de neindeminatica si sparg si stric este pentru ca, in secret, imi doresc sa sparg si sa stric. Si din moment ce am scris asta aici, in vazul lumii, banuiesc ca nu mai e mare secret. Si mai cred ceva: ca mare parte din timpul pe care mi-l petrec scriind se datoreaza faptului ca nu-mi convine ceva si, ca de fiecare data, ma gandesc putin la mine si mult la ceilalti si nu am curaj sa zic un sanatos ” ‘te dracu’”. Insa cand incep sa ma gandesc la mine, mi se pare ca seman cu un magarus. Cateodata si la inteligenta, dar de cele mai multe ori la cate chestii duc. Cateodata e bine sa iti mai ia si altii din greutati, dar cum esti un magarus, te sperii si nu-i lasi, de teama ca ramai cu desaga goala.

Partea cea mai ciudata este ca momentele mele de luciditate nu reusesc sa ma impinga inainte absolut deloc. Parca ma trag in spate.

In alta ordine de idei, fiind eu extrem de legata de vreme si chestii de acest gen, cred ca mai pot sa dau vina putin pe atmosfera ciudata, lipsa soarelui, apetitul meu dubios (nu mai iau Supradyn in veci), obiceiului meu de a bea cafea ca pe apa si faptului ca si profesional fac ce iubesc, dar ce ma strica cel mai mult: scriu.

Si mi-am dat seama care e partea cea mai ciudata; nu e aia de mai sus, ci aia ca, intr-un fel intortocheat si personal, sunt vesela.



Leave a Reply