A sunkissed world

10 Dec, 2008

Coloana si siretul

Posted by: sunkissed In: La comandă|Scrieri

my image

Tabloul Horia Damian, Coloana poate fi vazut in perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Aceasta poveste a fost scrisa pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration .

AVERTISMENT: fictiune.

Priveam fara de tinta-n sus… ma uitam de fapt fara de tinta la tablou. Molfaiam guma si in mana dreapta aveam o mingiuta antistres – o stiti cu totii, aia din cauciuc moale care mai rau te enerveaza decat sa te ajute. Mie imi vine sa omor pe cineva cand strang porcaria aia rosie in mana, ma apuca transpiratiile si, de-as avea mai mult de 1.62 si 49 de kile, ca sa nu mai zic ca ar fi excelent daca as arata mai fioros, as putea sa… nu stiu, fac rau cuiva. Trebuie sa ma mai gandesc.

Mi se desfacuse un siret la adidas si era singura chestie la care ma puteam gandi. Eram aici, la galerie, cu baiatul asta care m-a luat sa-mi arate el arta, ar fi trebuit sa ma concentrez pe tablou si nu-mi iesea nimin. NI-MIC. Ma gandeam doar ca mi s-a desfacut siretul la adidas si ca, poate, in unele tari asta ar putea fi considerata arta. Molfaiam din guma aia cu gust de plastic – stiu, pentru ca am ros o bucata de plastic cand eram mai mica – si strangeam mingea aia antistres, doar-doar mi-or trece nervii.

In dreapta, EL, adoratul, mirificul, exceptionalul tanar domn cunoscut intr-o seara intamplator, smecheras si zambitor, ochi albastri, parul lung, se entuziasma ca un sugar la pieptul mamei. Hormonii mei dati peste cap nu mai stiau ei arta, cultura, valoare – ma indoiesc ca au stiut vreodata. Cert e ca eram fleasca, topita, facuta gramada si calcata de tren in preajma acestui tanar domn, imi picase cu tronc, ca sa spun asa, de doua saptamani mancam doar grisine, cearcanele infloreau, caci, nu-i asa, decat sa dormi mai bine visezi la EL si aveam o musculatura de invidiat la mana dreapta de mult de stransesem bila aia antistres. Si el, ce sa faca, era indiferent, ca orice adorat, mirific, exceptional tanar domn cunoscut intamplator. Bausem la cafea de mi se facuse limba maro, ne plimbasem prin parc de facusem bataturi in talpi, vorbisem despre carti si muzica incat facusem alergie si la carti, si la muzica, iar el… nimic.

Intr-o seara, venise sa ma ia de la birou inopinat, ca deh, de ce sa anuntam inainte. Spunea ca are o supriza – “Hait”, mi-am zis, “sa vezi ca asta in sfarsit ma pupa!”. N-a mai contat ca aratam ca o matura, ca eram racita, ca mancasem vinete cu ceapa – d-aia molfaiam la guma – am plecat cu esarfa intr-o parte, adidasul desfacut si bila antistres in mana. El, minunea ochilor mei si cosmarul vietii mele amoroase, m-a dus, mandru, la… Galeriile de arta Artmark.

Si asa, stateam de aproximativ o ora in fata acestui tablou, “Coloana”. El imi povestea de bunicul lui pictor, de magia culorilor, de expresivitatea unui lucru simplu, de sumbrul si de nesfarsitul din noi toti, de linii precise amestecate cu cele imprecise, de tonurile de gri si de iluzia luminii. Eu, altfel o fata inteligenta, nu reuseam sa scot decat un “aham” tamp, sa mestec guma si sa bat darabana imaginara fix pe creierul meu. Ce sa-ti mai pese de arta cand esti cu EL, magnificul, mirificul, el, al carui fel de mancare preferat e creierul pane, mai ales al tau. Priveam tabloul de o liniste maiestuoasa, inima mi-o lua razna, “hai, nu fi proasta, zi ceva! Fii inteligenta! Si tie-ti place pictura, ce naiba, femeie! ZI CEVA” . Nu iesea decat un “hihiii” sau “aham”, in timp ce ma durea in cot de arta si ne si vedeam, ca-n filmele alea patetice, de mana pe campii, el cu un copil care sa semene cu amandoi pe genunchi, casa noastra decorata cum vrem noi – pana si cu blestematul asta de tabou pe perete. Si el, EL… nimic. De trei saptamani, nimic.

Dintr-o data, am privit tabloul si m-a lovit o magnifica inspiratie. Pai ce, eu sunt fata de dus la tablouri? In fine, de fapt, sunt, dar chiar asa? Ma duci la tablouri pe nepupate?! M-am intors spre el, cu toata furia mea de fata nepupata, si i-am zis:

-Bai baiatule. Inteleg. Esti destept, amuzant, frumos, tandru, artist, iubesti cainii mici, te porti frumos cu fratele tau, asculti muzica buna, ai replica potrivita in buzunar, esti spontan. Dar eu ce ti-am facut, mamica? Cat mai ai matale de gand sa ma plimbi prin galerii si sali de concerte si teatre? Cand ai de gand sa ma duci in club, sa-mi dai o bere si sa ma pupi?! Pai ce mama dracului!!!

M-am intors, mandra, si am dat sa plec. Eram fericita, i-am zis eu lui!

Ultimul lucru pe care l-am vazut a fost podeaua.

M-am impiedicat de siretul meu desfacut si, in loc sa plec mandra si cu gratie, am plecat cu un mare trosc si cu un “AU!” de a rasunat galeria. Baiatul visurilor mele se uita la mine cu o privire lipsita de orice emotie si nici macar nu m-a ajutat sa ma ridic. Deasupra noastra, pictura statea muta, martor al unei intamplari intre o fata cu un siret desfacut si un baiat cu nehotararea in buzunar. Atunci am invatat eu trei lucruri importante:

a. nu alergi cu un siret nedesfacut;
b. nu tot ce se intalneste intamplator te si pupa;
c. arta are un pret.

Share this: Twitter | Facebook

6 Responses to "Coloana si siretul"

1 | Aurelian

December 11th, 2008 at 5:27 pm

Avatar

Bai, imi pare rau sa iti spun dar daca te pupa nu ai mai fi scris acest post. Este abslut superb, postul adica.

Felicitari.

2 | Sunkissed

December 11th, 2008 at 5:54 pm

Avatar

Da, corect! Unii oameni nu trebuie sa te pupe!
Am scris eu fictiune, dar nah, un sambure de adevar e pe-acolo :)

3 | Aurelian

December 12th, 2008 at 6:51 pm

Avatar

Orice glumă are cel puţin 50% adevăr.
Iar cele mai tari glume sunt adevărurile spuse în glumă.

You know what i’m talking about. (:

“Am glumit.. “

4 | Sunkissed

December 14th, 2008 at 11:16 am

Avatar

exact. un paravan :)

5 | Dragos Farmazon

December 15th, 2008 at 1:43 am

Avatar

“el, al carui fel de mancare preferat e creierul pane, mai ales al tau.” ;)) tare.
intri si tu in finala :p de ras, am ras :p cu toate ca e mai mult de plans :)) m-am apucat sa ma gandesc daca eu, care duc la randu-mi fetele prin galerii, le mai si pup :))))) neh.. nu dau raspunsul aici :p
succes la concurs. cu ochii rosii, spre dimineata am sa va anunt castigatorul :D

6 | Sunkissed

December 15th, 2008 at 9:30 am

Avatar

:))
ma bucur ca experienta mea, reala sau nu, te-a pus pe ganduri :d
multumesc de urare

Comment Form

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki