14 Jan, 2009
Profetiile si cum devin ele realitate
Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor
Exista o minunata teoria a profetiilor care se autoindeplinesc, de care amintea Robert K. Merton in scrierile sale. Cu alte cuvinte, daca omul defineste o situatie ca fiind reala, ea devine reala prin consecintele sale.
Asta se adauga la parerile multora ca lumea nu este ceea ce pare ca este, ci este ceea ce o faci tu sa fie. Fie ca-s simple teorii, fie ca-s experimente stiintifice in laborator care arata cum ADN-ul uman are o influenta directa asupra lumii in care traim si care fac ca tot soiul de chestii ca bioenergia sa nu mai para baliverne.
Intrebarea mea este: daca asa stau lucrurile, de ce ne straduim intr-un mod sadic sa fim profetii propriilor noastre nenorociri?
Mie mi s-au intamplat chestii, departe insa de cartile de tarot sau prostiile cu gandirea pozitiva prezentate in cartile de self-help. De atatea ori m-am incrancenat pe un rahat, mi-am irosit toata energia gandindu-ma cum ar fi daca cel mai oribil lucru din lume mi s-ar intampla, incat chiar s-a intamplat. Si m-am pus pe ganduri dis-de-dimineata, cand amestecam ouale pentru omleta. Regasesc aceleasi tipare comportamentale pe care le-am mai avut, aceleasi ganduri, aceleasi presimtiri pe care ma ambitionez sa le disec si analizez, sa le dau un sens inainte ca ele sa se fi intamplat. Ceea ce ma consuma si ma face sa fiu un om mai rau decat sunt de fapt.
Uite-asa, am concluzionat dupa ce mi-am mancat omleta, ca toate aceste profetii care se autoindeplinesc sunt niste prostii cat casa. Pentru ca, daca-mi amintesc bine, insusi nenea Merton spunea ca aceste profetii debuteaza ca niste false presupuneri ce devin adevarate ce declanseaza noi comportamente si atitudini care o fac adevarata. Deformam realitatea, cu alte cuvinte, indiferent daca o facem pentru a ne tortura sau pentru a ne face o viata mai buna.
Si totusi, prostii sau nu, repet: de ce ne incapatanam sa ne profetim nenorocirea?
