Niciodata Vlaicu politistul nu fusese mai vesel. De cand avea permanenta misiune de a supraveghea musuroiul de furnici de la capatul satului, viata sa se imbunatatise considerabil. La o adica, ce rau iti poate face un musuroi de furnici? Scapase sa se ia la tranta cu Vanea, hotul satului, scapase sa faca de paza pe la cotetele de gaini, sa inregistreze reclamatii cum ca tata Leana, laptareasa, fura la sticla, sa se mire ca lui Nicu, postasul, nu-i iese niciodata cat trebuie la pensia lui nea Vasile, fost potcovar, actualmente Moromete al satului.
Vlaicu, politstul, nu trebuia acum decat sa se duca de trei ori pe zi la musuroi si sa vada cum stau lucrurile, daca se respecta ordinea de intrare si iesire din musuroi, daca sunt toate in regula, daca Regina e multumita de grauntele pe care le aduc celelelate furnici la musuroi si daca nu se ratacesc furnicile prin sat, unde ar avea parte, mai mult ca sigur, de o moarte lenta si dureroasa, insotita de tipetele de groaza si scarba ale oricarui satean le-ar prinde tropaind pe pervazurile lor albe si curate. Pentru ca toata lumea avea pervazuri albe in acel sat, poate chiar si o muscata-doua, in afara de lelea Ioana, care, se stie, isi cam pierduse mintile, si de Vlaicu, politistul, care nu mai avusese chef sa curete pervazul si sa ude florile de 2 ori pe saptamana, vara, si, firesc, acestea se uscasera.
Vlaicu nu stia de unde venise ordinul sa se ocupe de musuroiul de furnici. Nici nu se gandise macar ca e o sarcina cam ciudata, cam nelalocul ei, fie si pentru un sat atat de mic. Primise o foaie de la Inspectorat si se conformase, intai cu oarecare suspiciune, caci mai fusese victima unor poante fara haz, in mare parte datorate urechilor sale clapauge si nasului care nu mai stia sa se opreasca din crescut, in mica parte datorate inteligentei sale limitate. Dar, pe zi ce trece, descoperise ca ii facea o imensa placere sa tina sub observatie musuroiul de furnici de la marginea satului. La o adica, ce rau iti poate face un musuroi de furnici? Ajunsese sa tina la fiecare furnica in parte, se bucura cand apareau altele noi (”Asa, nenicule, inmultiti-va, fiti fericite!”), iar pentru Regina avea un respect deosebit. Uneori, le povestea ce-a mai facut furnicilor care tropaiau vesele in si din musuroi. Satenii nu erau prea lamuriti ce facea el acolo, ba chiar erau atat de siderati incat Vanea uita sa fure gaini, tata Leana uita sa mai fure la litru iar nea Vasile isi primi pensia intreaga.
Toate mergeau de minune in satul cu pervazuri albe. Vlaicu politistul incepuse sa priveasca frunzele galbene care cadeau linistite si incepuse sa se intrebe ce o sa se aleaga de musuroi si de munca lui o data cu sosirea iernii.
Nu mai apuca sa afle, caci intr-o zi disparu. In drum spre satul vecin, Nicu, postasul, ii gasi pantofii langa musuroi si urme de degete pe pamant, ca si cum cineva ar fi fost tras cu putere inspre musuroi si incerca sa scape. Ce s-a ales de el, nu se stie. Nimeni nu s-a mai intrebat dupa regulamentara saptamana de barfit pe la poarta. Satenii din satul cu pervazuri albe uita repede. Nu-i de mirare ca, dupa acea saptamana, tata Leana a inceput iar sa fure la litru, Nicu sa mai ia cate un banut din pensia lui Nea Vasile iar Vanea s-a intors la proastele lui obiceiuri. Musuroiul n-a mai fost supravegheat mult timp. La o adica, ce rau iti poate face un musuroi de furnici?
ma bucur ca ti-a placut