Asa. Am zis ca mi-e pofta si m-am luat cu altele, am citit am scris si am uitat ca am zis ca mi-e pofta; n-am uitat ca mi-e pofta, nu prea ai cum sa uiti cand ti se insinueaza pofta asta in creier.
Am pofta de o bagheta frantuzeasca, lunga de tot, pe care s-o cheme Pierre si sa fie aroganta,m sa mustaceasca la orice. Bagheta asta sa fie adusa cu picioarele pe pamant de o telemea de bivolita ce spune lucrurilor pe nume si care nu se teme sa fie grasa si frumoasa. Echilibrul sa vina de la un jambon impaciuitor, care nu vrea harta pe farfuria lui. Si veselia sa fie adusa in scena de trei rosii micute, nu cherry, doar micute si ferme si o ceapa de apa a dracului si infofolita bine in 15 straturi de haine.
Mi-e pofta de lucrurile astea la mine pe farfurie, ce dracu, chiar si la mine pe solduri, ca e ceva loc. Mi-e pofta ca, apoi, sa trag un pui de somn in care sa visez ca am urechi de iepure si ca sar din nor in nor. Si fix cand visez ca alunec, sa ma trezesc si sa-mi pun un pahar cu apa rece-rece.
Si-i vineri, e pranz, oamenii-s la corporatii/ birouri, afara e ud, eu n-am umbrela si trebuie sa plec. Mi-am dat seama ca mi-e dor sa-mi vad umbra. Ce-o mai fi facand, biata de ea?