Eu si cu mine.
Asa ca azi am fost incredibil de lenese, noi amandoua.
La mine pe birou: un iaurt de baut. La mine in stomac: doi biscuiti furati. La mine in urechi: Walk on the wild side.
La mine in urechea stanga, alaturi de melodia de mai sus, se zbate marea. Asa cum stie ea mai frumos, mai curat, mai rece, mai tandra. Mi-e dor de ea.
Azi am scris ceva, putin, pentru un proiect. Am scris cu pixul, pe hartie, pentru ca mi-era foarte, foarte dor de asta. Scartaia intr-un anume fel care mi-a amintit de o strada. O strada pe care am mers fara griji, fara bagaj, fara obsesii – doar fericita.
Ce vremuri, dom’le. E asa de bizar cateodata ca ma sperii. Chestiile pe care le iau acum drept normale, firesti… altadata pareau excentricitati. Dar banuiesc ca e normal. Ma mir la alte lucuri acum. E un cerc misto, asta.
