M-as fi apucat sa-ti scriu, cu sinceritate, despre nimic.
Incoltise in mintea mea o idee in fata careia m-am bucurat. Eram ca un copilas cu o jucarie noua.
Ma gandeam sa iau o foaie.
Si un pix, desigur.
Si sa-ti scriu. Cu sinceritate, despre… stii tu.
Dar cred ca a inceput sa ploua, sau, nu stiu, a trecut o ambulanta, sau cineva undeva in lume a scris altcuiva undeva in lume, cu sinceritate, despre nimic, si am auzit cum scartaia pixul tremurand pe foaia acelui altcuiva.
Si apoi mi-am adus aminte de ochi curiosi si rautaciosi care pot sa strapunga hartia si sa citeasca gandurile mele sincere.
Si in final, dupa asta, mi-am dat seama ca sinceritatea mea, oricat de bine intentionata….
N-are cum sa nu fie stirbita de ceva, sa nu fie ciobita, incompleta.
Gandul meu de copil aici a esuat.
Foaia a ramas alba.
Si tu n-o sa ai vreodata habar de nimic.
In cel mai sincer mod.
