Moment prost.
Nu inteleg de ce ne straduim asa de mult. In definitiv, oamenii intra in viata ta ca sa plece, cat e de trist, isi fac uneori bagajele si n-o sa-i mai vezi niciodata. Si ramai ca un fraier si te uiti pe drumul care o sa ramana gol, in timp ce viata ta se va alimenta din povestile pe care le spui altora despre ei, povesti care, poate, sunt plictisitoare pentru cei care te asculta.
Moment prost adus in prim plan de o femeie cu batic negru si privire pierduta din autobuzul de ieri.
Si iti bei cafeaua, iti fumezi tigara, iti alegi hainele, iti asculti muzica, iti construiesti viata asa, ciobit, bucatele mici, mici. Cu ochii la un drum care o sa ramana gol.
Si-i vineri, si-i frig, pentru mine. Nu pot sa vorbesc fara sa ma rastesc, nu pot sa scot la inaintare chipul proaspat si vesel, pentru ca nu-l mai am, nu pot sa mangai fara sa zgarii si nici macar nu sunt in stare sa explic.
Moment prost pe care-l inchid in cutiuta si mergem putin mai departe, putin cate putin.
