Aseara am plecat sa ma intalnesc cu echipa din spatele proiectului Povestind Bucurestiul , in Lente Cafe, un loc in care oricum ma duc destul de des. Cum sunt oarecum inapta cand vine vorba de cunoscut oameni noi si mai ales de socializat cu ei, m-am bucurat mult ca a venit si Maria. Oamenii erau veseli si deschisi, nici vorba de altceva, dar eu sunt mai ciudatica uneori in public, nu stiu de ce, imi ia ceva vreme sa ma dezghet si am senzatia ca las o prima impresie dezastruoasa. Cred ca sunt asa de convinsa ca oamenii nu ma plac, incat ma gandesc ca degeaba incerc si-mi paralizeaza simturile sociale total. Asa ca daca m-am prezentat intr-un mod oligofren si tampit, asta e, sper sa mai pot sa dreg busuiocul candva.
A fost interesant si placut, oamenii sunt foarte tonici si veseli si m-am simtit bine. Am primit si doua carti foarte, foarte tari: “Story”, de Robert McKee si “The Last Hero (A Discworld Fable)”, de Pratchett, of course, ilustrata de Paul Kidby. Cred ca am avut o reactie demna de Craciun cand mi-am deschis pachetelul, m-am bucurat foarte tare. Exceptand faptul ca ma bucur enorm cand primesc carti, e foarte placut sa primesti carti pentru ca scrii. Cred ca e prima data cand primesc ceva pentru ca am dat din taste.
In plus, ieri am stat in Gradina Icoanei si am citit. Mirosea, in sfarsit, a primavara. Parca am o acadea virtuala in mana si reusesc sa-i simt gustul. Oamenii arata altfel, de parca au asteptat si ei toata primavara asta. M-am plimbat pe stradute si am facut poze cu mintea mai reusite decat cele pe care le fac cu aparatul meu. Cum naiba exista asa o mare discrepanta intre mana care apasa pe buton si ochiul meu, n-am reusit sa inteleg.
Mai trebuie sa plec la mare, asta sigur. As face atatea lucruri si le-as comprima intr-un weekend pe plaja pe toate.
ei sunt de vina, bineinteles
