A sunkissed world

M-am trezit in minte cu “Aveam 18 ani/ Eram Beatles fani/ Si umblam in tenisi albi/ Primavara-n par/ Si miros de mar. “

Fredonam eu asa cand coboram scarile la 8 jumatate, o ora la care sincer as fi preferat sa dorm bine, si am incercat sa-mi amintesc cum era acum fix 5 ani, cand aveam eu 18 ani.

N-a trecut asa de mult timp, daca ma gandesc la ore, secunde, minute, insa a trecut ceva vreme daca ma gandesc la cate s-au schimbat…

Am renuntat la: cum imi aranjam parul, rama de ochelari, marea si grozava incapatanare, putin din cum visam, obiceiurile mele cand eram singura acasa, felul in care invatam, unii prieteni, felul in care eram convinsa ca o sa mi se structureze viitorul, caiete in care scriam prostii, o iubire care parea fara sfarsit (ce-ar fi 18 ani fara iubirile astea, ah?).

Dupa 5 ani, am ramas cu: modul in care privesc lucrurile, aceeasi culoare in par, caci nu m-am vopsit niciodata (EDIT, la observatie: cu exceptia unei perioade cand am folosit un nuantator care trebuia sa ma tina 8 spalari si m-a tinut pana cand mi-a crescut parul inapoi), felul in care ma imbrac, alte caiete in care scriu cu aceeasi mare placere, alti prieteni, aceeasi dragoste mare pentru familia mea, modul in care vad unele lucruri din viata si o bucatia destul de mare din incapatanare.

Aveam 18 ani si culorile erau alftel. Totusi, nu reusesc sa ma gandesc la acea perioada cu nostalgie sau cu regret. Ma simt inca atat de aproape de ea… Intr-un fel, nu reusesc sa ma panichez chiar atat de tare din cauza cifrelor, cat o fac din cauza lucrurilor care se pierd. In cazul asta insa, nu simt ca s-au pierdut chiar atat de multe.

Scurt PS de sezon fara de care nu se poate: sper ca n-ati facut indigestii, alte alea… Am fost la biserica, in fiecare an e mai multa lume care vine sa fie vazuta… daca n-as fi cu mama nici n-ar fi mare branza. In rest, pentru mine a fost familie, rasete, liniste si cam putin timp pentru toate astea.