La metrou, suntem foarte intimi.
Eu am vazut-o pe ea intr-o zi cand avea cearcane si hainele mototolite. Parea sa nu fi dormit si sa fie macinata de ceva. Am vazut-o si cateva zile mai tarziu, aranjata, machiata si cu multe emotii, avea o sticla de suc in mana a carei eticheta o tot cojea. De parca voia sa-si sculpteze ziua din ea, o zi mai buna si mai plina decat sticla aia. Am vazut-o iar azi, parea linistita si parca era mai blonda. Coboara la Crangasi.
L-am mai vazut si pe el, de multe ori. E mereu la fel. Iti dai seama ca se schimba ceva pentru ca se imbraca in functie de vreme. Parca ieri era indesat in haina de iarna, pentru ca azi sa-l vad in pantaloni scurti. Asculta mereu muzica pe care da usor din cap, are niste adidasi misto si coboara tot la Victoriei. Incet, nu se grabeste, nu se panicheaza cand masa de oameni se buluceste spre scarile rulante.
Si ei m-au vazut pe mine de atatea ori incat nu le mai ajung degetele de la maini si picioare sa numere. Stiu cand n-am dormit bine, stiu cand sunt racita, vad ce carte mai citesc, daca se uita atent in sacosa pe care o am uneori, vad si ce mancare mananc la pranz. Stiu cand ma suna mama, cand ma suna prietenii sa ma intrebe daca sunt acasa sa bem cafea (joi la 9 dimineata), m-au vazut imediat dupa ce m-am tuns si ma uitam nesigura la reflectia mea in geam.
La metrou, suntem prea intimi. In vagonul acela, in cateva minute, trec vieti pe langa vieti. Am putea sa ne spunem mii de cuvinte, sa impartim sute de cafele si nu cred ca ne-am vedea unul pe altul mai reali, mai sinceri si mai goi decat suntem dimineata, fara chef, in metrou.
