Povestind Bucurestiul – din afara

Posted: May 24th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | 6 Comments »

Ce s-a intamplat: s-a luat un grup de oameni si s-a pus la dospit o expozitie . In expozitie, s-a dorit sa se povesteasca un Bucuresti mai… altfel. Acel Bucuresti in care spionam oamenii de la balcon, le ascultam convorbirile telefonice, ii punem sa scrie pe pereti si tot asa. In subsolul de la Casa Mincu, s-au atarnat rufe pe sarma, s-au pus fotografii cu balti pe jos, s-au intins pe o taraba zeci de exemplare din editii diferite a cartii “Craii de Curtea Veche” si s-au umplut recipiente cu lacrimi de Bucuresti. S-au intins bilete de la concerte pe pereti, s-au imprastiat tastaturi pe mese, s-au pus cosuri de gunoi in forma de acvarii, s-au proiectat filmulete si s-au montat ipoduri la telefoane vechi. Apoi, dupa toate astea, s-a stransa aproximativ aceeasi mana de oameni si s-a pus pe cugetat: cum sa facem noi astfel incat, timp de doua zile, sa plimbam oamenii prin Bucuresti. Ideea era ca, pentru un weekend, toate aceasta expozitie sa fie un punct terminus al cautarii lui Bucur printr-un Bucuresti mult prea plin pentru noi toti. Un Bucuresti asa cum il stiti, aglomerat, nesimtit, contradictoriu si infatuat.

Cum s-a vazut: plecai de la Serendipity om normal, dupa ce jucai adevar sau provocare cu alti straini. Nu-i rau pentru o zi de weekend, te gandesti. Esti urcat intr-un taxi al carui sofer avea chef de vorba, erai plimbat pana la Romana. Pana aici, ok.

La Romana, trei badarani se suiau in masina cu tine, mirosind a alcool si facand scandal. Taximetristul se enerva si va dadea jos. Sentimente contradictorii se nasteau in tine: “Ce dracu, bai, astia cu expozitia lor au innebunit?”. Baietii veseli mai faceau ceva misto de tine, pana cand erai salvat de o fata care te ducea in spatele unui bloc, o fata calda, calma, care mai ca te facea sa uiti de golanii de mai devreme. Sa nu uitam ca-l cautai pe Bucur! Ea stie si te indruma, tu mergi, e cald, e mai, e weekend, ce dracu faci tu aici? Si uite ca ai ajuns intr-un loc ciudat, o masa cu scaune, niste flori si o domnisoara care-ti vorbeste de nevoia de spatiu verde si de o campanie in acest sens. Vrand, nevrand, te asezi la masa in acea oaza din fata teatrului Tandarica si descoperi un oracol cu intrebari, unde trebuie sa scrii. Vezi ca inaintea ta au mai fost oameni, zambesti, nu mai esti singur. La final, ai un mesaj de la Bucur: te asteapta in fata la Gradina Icoanei.

Oftand, te ridici si pleci dupa el. Iar, e cald, e weekend, ce dracu faci? Ajungi acolo -taaarr! Suna un telefon public. Te uiti in stanga, te uiti in dreapta, uneori si alti oameni se mai uita la tine; oftezi si intri in cabina. Raspunzi. La capatul celalalt al telefonului e o domnisoara suparata rau, care crede ca tu esti Bucur, ca nu e normal ce faci, cum sa scoti oamenii din casa, sa-ti bati asa joc de ei, parca ar fi papusile tale… “Asta ma intreb si eu”, ii zici, dar ea nu te asculta, ii da inainte, e suparata rau, te cearta si brusc, dupa ce te intreaba daca nu cumva ai vreun regret, inchide.

Debusolat, iesi din cabina. Iti doresti mult sa dai de Bucur sa-i zici vreo doua. Insa o fata frumoasa vine spre tine: are un joc ciudat, niste barcute de hartie, iti spune sa vii cu ea, sa-ti scrii regretele -aha!- in barcuta si sa le dai drumul pe canalul din Gradina Icoanei. Printre copii, porumbei si caini, tu scrii regrete pe o barcuta de hartie la indemnul unei fete. “Bine, dar Bucur?”, iti trece prin cap, dar gandul fuge la fel de repede cum a venit. Urmareste barcuta! zice fata si pleaca. La capatul canalului, un hipiot canta la o chitara, iti da o tigara rulata, te-ai mai linistit. Apoi vine altul si te ia cu el. Iti vorbeste de parca ati fi in anii ’80, parca te intrebi ce e cu el.

Si cum-necum, ai ajuns in fata la Casa Mincu, unde e un banner cu “Povestind Bucurestiul”. Acolo ar trebui sa fie Bucur, dar nu e. Fiindca Bucur nu are nici macar o statuie in Bucuresti. Insa e imaginea acestui oras in care Bucur e peste tot. E in proiectia video cu oamenii de la metrou. E in taraba cu carti vechi. In telefonul pe care, daca-l ridici, sunt zgomote si sunete specifice acestui oras nebun. In recipientele cu lacrimi de Bucuresti. In biletele la concertele si piesele de teatru din Bucuresti. In Caietul cu Vise al unei fete ce voia sa se mute in Bucuresti. In cadourile primite in Bucuresti. In hainele puse la uscat si balcoanele de vizavi. In balti, pietre, radiografii si grafitti. In panouri si poze. Bucurestiul tau, al lui, al ei, al lui Bucur.

Eu: am participat la primul teatru labirint din viata mea. Doua zile, de la 13 la 17, am stat in parc in Gradina Icoanei si am vorbit la telefon cu necunoscuti. Am fost pusa in situatii diferite- de a vorbi din rolul pe care-l interpretam cu iubitul meu si cu doua prietene fara sa ma bufneasca rasul, de a fi lasata cu telefonul in mana de catre cineva care a inchis, de a vorbi cu persoane mai dificile, de a vorbi cu persoane haioase, de a urmarii oamenii care se pierdeau prin parc, de a gestiona situatii de criza in care veneau prea multi oameni deodata.

Am ras si am glumit, am impartit sticle de apa primite de la Anca, Adi si Lucian care dadeau ture, faceam schimb de priviri complice cu Mariuca, Maria si Eliza, luam pozitia de “fata care sta si citeste in parc” atunci cand victimele mele treceau pe langa mine. Am ras de/cu Fely, care era sa iasa din labirint ca sa se urce intr-un 331 care i s-a parut ei ca face parte din poveste. Mi s-a facut poza sambata de catre un nene care a venit duminica sa mi-o aduca. Am avut o hartiuta pe care scria ca sunt expozant! Mi-a lasat cineva cadou un plic de ceai pe masa mea cu de toate. Si marturisesc ca, atunci cand am strans lucrurile mele din expozitie, mi-a parut tare rau. Au fost niste saptamani delicioase si mai ales doua zile incredibile. Sunt tare fericita ca am luat parte la asa ceva.

Si uite-asa, Povestind Bucurestiul mi-a povestit si mie un Bucuresti mai frumos decat as fi crezut, un Bucuresti pe care uitasem sa-l mai privesc cu alti ochi decat ingustati de furie si de nerabdare.


6 Comments on “Povestind Bucurestiul – din afara”

  1. 1 Stefania said at 10:33 pm on May 26th, 2009:

    De mine isi aminteste cineva? :D

  2. 2 Sunkissed said at 9:26 am on May 27th, 2009:

    depinde ce mi-ai zis la telefon :D

  3. 3 Stefania said at 10:15 pm on May 27th, 2009:

    pai n-am apucat sa-ti zic prea multe… decat ca incercam sa-i iau apararea dlui Bucur pentru ca nu aparea pe nicaieri… si apoi mi s-a trantit telefonul in nas :D

  4. 4 Sunkissed said at 8:54 am on May 28th, 2009:

    aaa
    deci tu erai aceea care tinea cu ursul :))

    da, trantitul telefonului era parte din act :D

  5. 5 anca said at 12:19 am on May 30th, 2009:

    Ma bucur ca ai simtit altceva, ca ai vazut altfel Bucurestiul… Si mie imi pare rau ca s-a sfarsit,ma atasasem de coltisorul tau, dar ne asteapta altele! Pregateste-te ca vor mai fi…

  6. 6 Sunkissed said at 7:06 pm on May 31st, 2009:

    hihi
    abia astept!


Leave a Reply