Shamefully not mine at all

Posted: June 16th, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | 2 Comments »

M-am trezit cu aceste cuvinte in cap. Ceea ce e mai bine decat sa ma trezesc cu melodii stupide. Totusi, am reusit sa ma enervez de una singura. La urma urmei, ce-o fi asa mare chestie sa nu-ti mai apartii?

Urmand firul logic al gandirii mele ilogice, am constatat ca e absolut normal ca, intr-o zi anume de iunie, sa constat, in bucataria mea cea noua, ca nu-mi mai apartin. M-am lasat putin amintirilor mele de cand eram mica si furam floarea soarelui de la vecini. M-am lasat in camera din Pitesti, unde am trait ceea ce se cheama adolescenta, cu bune, dar mai ales cu rele. Bineinteles, m-am lasat – si cu mare drag – putin in toate iubirile pe care le-am dus in spate, fie c-au durat ani de zile, fie c-au durat fix cateva zile de vara. M-am lasat in toate camerele din Bucuresti unde am dormit, dupa nopti in cluburi unde m-am lasat si-acolo putin, sau doar pentru ca nu mai voiam sa dorm singura. Am presarat faramite prin cartile pe care le-am dat imprumut, am pus cate putin din mine in toate prieteniile in care apoi am uitat sa mai cred. In toate limonadele cu Puf, in muntii verzi in care am fost prea putin, in nisipul din Vama -nu  mai zic. In drumurile pe care nu le-am facut – n-am sa uit niciodata noaptea aia de toamna cand eram atarnata pe balcon, ascultam muzica la telefon – trist, stiu, era cald si frumos si eu constatam ca nu voi pleca niciodata cu un anume tren. M-am lasat foarte mult pe banca unde stateam in aprilie, pe la 3, 4 dimineata, cand totul s-a dus pe un drum lateral pe care nu-l vazusem de gaurile de pe drumul principal. Si m-am lasat in deciziile pe care le-am luat si care au durut. Daca ma uit bine, cred ca sunt putin si-n lucrarile de licenta.

Si asta e dar un scurt, scurt sumar. Cum dracu sa-ti mai apartii? Evident ca toate acele momente in care am lasat putin din mirifica-mi persoana m-au facut ceea ce sunt, dar au si oprit la ele acele bucatele din mine. Asa cum am fost, in fiecare din acele momente, n-am cum sa mai fiu. Si cel mai dragut e ca nici n-am de ce sa mai fiu.

Si poate ca daca nu cugetam la aceste minunate lucruri metafizice, dimineata la 8 fara un sfert, eram si eu atenta si nu varsam cafeaua fierbinte fix pe picioare, astfel incat sa dau 38 de lei pe un amarat de gel impotriva arsurilor. La farmacia care este mai bogata cu acei 38 de lei, am intrebat-o pe tanti daca n-au si un gel impotriva neatentiei. Nu s-a prins. Sau nu i s-a parut amuzant.

Ei bine, sa zicem ca e ghinionul de marti.

Cu parul in vant, piciorul stang ars rau, ala drept un pic, dar suficient, somn in toate cotloanele fiintei mele si gaura in stomac.  Ce mod minunat sa incepi ziua de marti.


2 Comments on “Shamefully not mine at all”

  1. 1 Ammelie said at 12:40 am on June 17th, 2009:

    Pasii nostri au lasat urme pe toate strazile pe care am trecut.
    Si toate strazile ne-au lasat urme pe talpi.

  2. 2 Sunkissed said at 9:33 am on June 17th, 2009:

    :)
    atunci, sper sa nu-mi schimb niciodata obiceiurile de a umbla pe strazi laturalnice


Leave a Reply