“Oh I miss the kiss of treachery
The shameless kiss of vanity”
Greu sa mai tii de tine cand te risipesti ca un fir de praf. De azi de cand m-am trezit, ma uit la mine de parca ma faramitez, pe masura ce mai fac cate un pas sau mai spun cate o vorba. Si ca sa nu ma uit, incep sa-mi aduc aminte.
Cred ca vine anotimpul acela in care ma fac mica si imi aduc aminte. Vino si tu. Mi-ar placea sa-mi dai mana, sa stii ce gandesc, chiar daca nu in aceleasi culori. Sa vezi ce sfarsit mi-am imaginat pentru fiecare poveste. Sa vezi ca-mi place ca unele ma dor si ca le-am lasat asa, in coada de pisica. Sa-mi scrii cuvintele pe care nu pot decat sa le inghit. Sa-mi vorbesti in pilde despre adevaruri pe care le-am lasat sa arda mocnit. Sa fii nimeni.
Imi plac unele zile care incep asa. Cu dezintegrari. Si care se incheie prin ploaie, la adapost de tot si toate, inca ghemuita intr-o pelerina de ploaie galbena, cautand ceva-ul pe care nici nu cred ca-l vreau, nevorbind cu nimeni. Lampa mea lasa umbre ciudate pe pereti si ma intreb si eu ce urme ciudate am lasat si pe unde. Ma mai intreb de ce oamenii aia de reusesc sa inteleaga ceva din umbrele ciudate cu care ma inconjor pleaca. Sau n-au fost niciodata aici. Sau sting, pur si simplu, lumina. Eventual nici nu platesc factura, ca sa vezi.
“Now that I know that I’m breaking to pieces
I’ll pull out my heart
And I’ll feed it to anyone
Crying for sympathy“
